Extinderea NATO – cauza pentru războiul lui Putin?

2022-05-10t132004z_1568937041_rc274u9v2nzr_rtrmadp_3_ukraine-crisis-lithuania-nato.webp

Soldat german ținând în mână sistemul portabil de rachete antiaeriene Stinger în timpul unui exercițiu militar al NATO la Rukla, Lituania
Sursa imaginii: 
Reuters / Janis Laizans via RFI

Amestecul dintre teama de zeci de ani a Rusiei privind expansiunea spre est a NATO și invadarea Ucrainei par să fi avut efecte adverse, anume faptul că Finlanda și Suedia iau în considerare aderarea la NATO, intensificând astfel tensiunile dintre Moscova și Occident.

„Cetățenii ruși percep expansiunea NATO spre est drept un fel de «neo-izolare»”. Cel puțin după părerea președintelui rus Boris Elțîn, care în 1993 i-a trimis omologului său american o scrisoare lungă, intitulată „Dragă Bill”, atunci când tuturor le-a fost clar că unele dintre fostele state satelit ale URSS doreau să se alăture taberei adverse. 

Elțîn i-a adresat scrisoarea lui Clinton după ce Polonia, Ungaria și Republica Cehă, foste țări ale Pactului de la Varșovia, și-au exprimat interesul de a se alătura alianței. 

„Bineînțeles”, a scris el, „fiecare țară are dreptul să aleagă cu cine se aliază”, însă acest lucru ar încălca Tratatul „doi plus patru” (încheiat între Germania de Est și de Vest, Franța, Marea Britanie, SUA și URSS) care a dus la reunificarea Germaniei în 1990, despre care Elțîn a afirmat că „a eliminat opțiunea de extindere a zonei NATO în est”.


Harta țărilor semnatare ale Pactului de la Varșovia după invazia URSS în Cehoslovacia în 1968. În prezent, țările baltice (Estonia, Letonia și Lituania) sunt membre UE. Fostele republici URSS, Ucraina și Georgia, aspiră să se alăture NATO, inamicul principal al Pactului de la Varșovia
Sursa imaginii: 
Wikimedia Commons

Însă în Tratatul „doi plus patru” nu este stipulat acest lucru. Tratatul prevede că „dreptul Germaniei unificate de a face parte din alianțe nu va fi afectat de prezentul tratat”. În realitate, acest fapt a însemnat că fosta membră a Pactului de la Varșovia, Germania de Est, în prezent membră NATO alături de Germania de Vest, va face și ea parte din alianță. Însă, în tratat nu exista nicio altă mențiune cu privire la aderarea la NATO a fostelor membre ale Pactului.

De fapt, promisiunea că NATO nu se va extinde la est nu a fost niciodată una oficială, semnată într-un tratat. Modul în care negociatorii americani s-au exprimat a fost, mai mult sau mai puțin intenționat, vag.

Probabil că cel mai folosit de propaganda de la Moscova este un citat al Secretarului de Stat al Statelor Unite James Baker, care a declarat, în timpul unei întâlniri cu ultimul conducător al URSS, Mihail Gorbaciov, în februarie 1990, la trei luni după căderea Zidului Berlinului, că „NATO nu-și va extinde jurisdicția trupelor sale nici măcar un centimetru spre est”.


Minuta întâlnirii dintre Mihail Gorbaciov, ultimul conducător al Uniunii Sovietice, și James Baker, Secretarul american de Stat, la Moscova, la 9 februarie 1990
Sursa imaginii: 
NSArchive

Potrivit minutei încheiate în urma întâlnirii dintre președintele rus de atunci, Elțîn, și Secretarul american de Stat, Warren Christopher, la Moscova, la 22 octombrie 1993, ce a avut loc după scrisoarea lui Elțîn către Clinton și care a fost publicat în baza Legii privind liberul acces la informațiile de interes public, Christopher a declarat că Rusia nu va fi „ignorată sau exclusă de la participarea deplină la viitoarea securitate a Europei”, ci integrată într-un „Parteneriat pentru pace” care va plasa Rusia și alte foste republici sovietice, care au devenit independente, pe picior de egalitate cu NATO.


În 1993, Boris Elțîn, președintele rus de la acea vreme, credea că propunerile din partea SUA privind un „Parteneriat pentru pace” ar pune capăt expansiunii NATO și ar transforma Moscova într-un partener egal într-o nouă alianță mondială de securitate. Secretarul de stat american de atunci, Warren Christopher, a declarat ulterior că Elțîn a înțeles greși
Sursa imaginii: 
NSArchive

Elțîn a fost încântat și a spus că ideea „are scopul de a înlătura tensiunile existente în Rusia cu privire la țările est-europene și pretențiile lor privind NATO. Acum toți suntem egali, iar acest lucru va asigura participarea în condiții egale pe baza parteneriatului”. Să fi fost oare asta rezolvarea problemei privind expansiunea spre est?


Pe hartă se observă expansiunea statelor NATO în Europa de la înființarea sa în 1952. Țările în verde, portocaliu și galben, inclusiv Polonia, aparțineau sferei sovietice de influență înainte de căderea Zidului Berlinului în 1989. Țările în albastru reprezintă membrii fondatori ai NATO
Sursa imaginii: 
Wikimedia Commons

S-a întâmplat exact contrariul. În cinci etape, începând cu 1999, NATO s-a extins spre est, primind cu brațele deschise toate fostele membre ale Pactului de la Varșovia, cu excepția Rusiei. În 1999 au aderat Polonia, Ungaria și Republica Cehă. 

 

Cea mai mare extindere

În 2004, la patru ani după ce Elțîn i-a predat conducerea țării lui Vladimir Putin, NATO s-a bucurat de cea mai mare extindere de la înființarea organizației în 1949, deoarece au aderat Bulgaria, România, Slovacia, Slovenia și cele trei țări baltice, Estonia, Letonia și Lituania.

Primele patru erau foste membre ale Pactului de la Varșovia. Însă ceea ce l-a iritat cu adevărat pe Putin a fost faptul că țările baltice aparținuseră URSS-ului.

La început, relațiile dintre Putin și NATO erau respectuoase: s-au pus bazele Consiliului NATO-Rusia, Kremlinul și Alianța au organizat exerciții militare comune, iar Rusia a devenit membră a forumului internațional G7, transformându-l în G8.

În discursul rostit în 2001 în fața Bundestag-ului german, Putin a declarat, într-o germană fluentă, că „Rusia își dorește din toată inima o cooperare și un parteneriat adevărate ” cu Occidentul. 

Dar aceste declarații au fost rostite după ce, cu doi ani în urmă, el se pronunțase împotriva primei extinderi a NATO de după Războiul Rece.

Șase ani mai târziu, tonalitatea i s-a înăsprit vizibil.  Majoritatea foștilor membri ai Pactului de la Varșovia făceau acum parte din NATO, iar discursul lui Putin din 2007 de la München (în limba rusă) a reprezentat un punct de cotitură.

El a mustrat NATO pentru că „și-a adus trupele la granițele noastre”, precizând că extinderea „nu are nicio legătură cu modernizarea alianței sau cu asigurarea securității în Europa”.

El a descris-o drept „o provocare majoră care scade nivelul de încredere reciprocă”. Washingtonul și partenerii NATO nu au băgat de seamă avertismentul subtil.


Președintele rus Vladimir Putin în timpul discursului celebru de la Conferința de Securitate de la München din 2007
Sursa imaginii: 
AFP via RFI

Situația s-a înrăutățit în momentul în care Georgia și Ucraina, fostele republici ale Uniunii Sovietice, și-au exprimat interesul pentru posibilitatea de aderare la NATO.

Însă agresiunea condusă de Rusia împotriva Georgiei (invazia din 2008) și a Ucrainei (anexarea Peninsulei Crimeea în 2014) probabil că i-a determinat pe partenerii NATO să se gândească de două ori: Articolul 5 din tratatul NATO privind „apărarea colectivă” prevede că „atacul împotriva unuia dintre membri reprezintă un atac împotriva tuturor membrilor” și ar determina imediat confruntarea directă dintre Moscova și Alianță.

 

Finlanda și Suedia

Dar înaintarea forțelor armate rusești pe teritoriul Ucrainei în februarie 2022 și conflictul care s-a iscat au determinat două țări până în prezent nealiniate, Finlanda și Suedia, să decidă dacă vor să adere la NATO. 

Ar putea fi cea mai rapidă extindere a NATO și ar modifica distribuirea securității la nivelul Europei.

În cazul în care vor depune cerere de aderare, decizia ar avea implicații de mare amploare pentru Europa de Nord și pentru securitatea transatlantică.

Acest lucru va înfuria, cu siguranță, Moscova, care atribuie cel puțin o parte din vina pentru războiul din Ucraina pe extinderea continuă a NATO aproape de granițele sale. 

Este încă neclar cum va riposta Putin. Kremlinul a declarat săptămâna trecută că în mod cert securitatea europeană nu va fi îmbunătățită.

 

Traducere și adaptare de Elena Șerban de pe pagina în limba engleză a RFI