„Votul pentru Marine Le Pen nu este o opțiune pentru femei”

19ap_ar2.jpg

„Viitorul este feminist” scrie pe una dintre pancartele ridicate la protestul organizat de grupurile feministe în ajunul Zilei Internaționale a Femeii, în Piața Republicii din Paris, la 7 martie 2021
Sursa imaginii: 
AFP (arhivă) via France 24

Președintele francez Emmanuel Macron a promis să transforme lupta împotriva inegalității de gen în „cauza măreață” a celui de-al doilea mandat al său. Marine Le Pen s-a angajat „să se opună” tuturor celor care amenință femeile. France 24 a stat de vorbă cu mai mulți militanți pentru drepturile femeilor despre campaniile celor doi candidați la președinție și despre cât de feministe sunt de fapt manifestele lor.

Pe măsură ce campania pentru alegerile prezidențiale se apropie de final, confruntarea dându-se între Emmanuel Macron și Marine Le Pen pe 24 aprilie, manifestele celor doi candidați privind drepturile femeilor sunt analizate atent de către grupurile feministe din Franța.

În timpul campaniei electorale, Osez le féminisme, o organizație feministă importantă din Franța, a creat un „feministometru”, instrument care contorizează numărul propunerilor în favoarea drepturilor femeilor din programele candidaților.

„Feministometrul” ține cont de programele candidaților, de afirmațiile lor din timpul campaniei și le analizează rezultatele voturilor.

„Nu susținem un partid anume”, spune Fabienne El-Khoury, purtătoarea de cuvânt a Osez le féminisme, „dar organizația din care fac parte este politică, deoarece feminismul este eminamente politic”.

„Campania lui Marine Le Pen este misogină”, afirmă El-Khoury. „Nu are planuri concrete privind combaterea violenței împotriva femeilor și diferențele salariale. Ea doar abordează subiectul drepturilor femeilor dintr-o perspectivă rasistă, atunci când critică străinii”.

Drepturile femeilor – un mijloc, nu un scop

Le Pen, șefa partidului Adunarea Națională, face mare caz din subiectul femeilor în pliantele electorale trimise alegătorilor francezi. Însă în manifestul de pe internet, femeile nu sunt menționate deloc. Nici broșurile tematice de pe site-ul ei nu amintesc de femei. Subiectul femeilor apare doar în broșura intitulată „Familie”, ele fiind amintite de două ori: ca mame când dau naștere și la secțiunea despre maternitatea surogat.

Le Pen dezbate foarte mult lupta împotriva „hărțuitorilor”, ale căror nume ea propune să fie înscrise în registrul infractorilor sexuali, dar nu menționează în mod explicit agresiunea sexuală sau violul.

Pentru Osez le féminisme, modul în care Le Pen își alege cuvintele nu este o coincidență. „Vorbește foarte rar despre cazurile de violență împotriva femeilor, preferând să sugereze că de vină pentru aceste acte de violență sunt imigranții, judecându-i după stereotipuri”, a afirmat organizația. „Bineînțeles, astfel de tipuri de violență au loc, dar, din păcate, majoritatea cazurilor de viol au loc acasă, în toate categoriile sociale și în întreaga societate, conform statisticilor”.

Femeile imigrante sunt excluse

Planurile cu privire la mamele singure au fost, de asemenea, analizate de „feministometru”.

Le Pen intenționează să dubleze sprijinul acordat mamelor singure, intensificând cu această ocazie verificările pentru a evita încercările de fraudă. „Măsura pare feministă, însă în realitate le stigmatizează pe mamele singure”, declară organizația Osez le féminisme. „Le ajutăm, dar în același timp le suspectăm. De asemenea, transmite ideea că procedura administrativă pentru obținerea ajutorului va fi greoaie, reducând astfel accesul la acest drept”.

„Votul pentru Marine Le Pen nu este o opțiune pentru femei”, afirmă Ghada Hatem-Gantzer, medic obstetrician-ginecolog și fondatoarea grupului Maison des Femmes, care din 2016 oferă adăpost victimelor violenței în Saint-Denis, la nord de Paris.

„Tratăm numeroși pacienți migranți, unii dintre ei aflându-se în situații precare”, spune Hatem-Gantzer, care este și medicul șef al grupului finanțat în mare parte din donații. Candidata de extremă dreapta, care vrea să transforme tema imigrației în cauza măreață a mandatului ei, propune desființarea sistemului de ajutor medical de stat, păstrând însă sistemul de asistență de urgență. 

În prezent, acest ajutor le permite străinilor care locuiesc fără acte în Franța să beneficieze de acces gratuit la servicii medicale fără a fi nevoiți să plătească în avans.

„Mulți pacienți nu vor mai putea beneficia de tratament înainte ca situația lor să se înrăutățească. Va fi dezastruos. Bolile vor avansa și vor fi mult mai greu de tratat. Nu putem lăsa oamenii să moară astfel din cauza hipertensiunii sau a diabetului. Când îi citesc programul mă cutremur”, afirmă Hatem-Gantzer.

Apropiată de liderii care sunt împotriva avortului

„Marine Le Pen face declarații mărețe, dar nu pare să aibă în vizor măsuri concrete pentru femei”, precizează El-Khoury. „Dacă vrea cu adevărat să combată violența împotriva femeilor, atunci ne așteptăm să investească mai mult în adăposturi speciale pentru femei, să sprijine din timp tinerii prin educație sexuală și emoțională și să asigure adăposturilor sprijin psihologic, juridic și social, nu doar să vorbească despre hărțuirea stradală”, a menționat ea.

Organizația Women’s Foundation și patru dintre cele mai importante grupuri franceze care luptă pentru drepturile femeilor au publicat o scrisoare deschisă în ziarul săptămânal francez Le Journal du Dimanche, în care le cer celor doi candidați să adopte un plan de urgență cu zece măsuri pentru a combate inegalitatea de gen.

Anne-Cécile Mailfert, președinta organizației Women’s Foundation, care a avut inițiativa, a mărturisit că nici măcar nu i-a cerut lui Le Pen să semneze textul.

„Marine Le Pen nu este și nici nu va fi de partea femeilor pentru că este adepta politicii de extremă dreapta. În locurile în care extrema dreaptă a ajuns la putere, lupta pentru drepturile femeilor a regresat. Poate că este femeie, dar vedem cu toții cu cine se aliază (Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, Jair Bolsonaro, președintele Braziliei) și cine sunt susținătorii ei (Gilbert Collard, Éric Zemmour). La cinci ani de la mișcarea #MeToo și-a dat și ea seama că este feministă. Știe că nu poate ignora lupta pentru drepturile femeilor în Franța și pentru că este populistă, ea spune ce vor să audă cetățenii”.

Cu toate că nu și-a exprimat direct punctul de vedere împotriva avortului, multe organizații se tem că Le Pen va elimina acest drept dacă va ajunge la președinția Franței. Ea s-a pronunțat împotriva extinderii termenului limită pentru avort de la 12 la 14 săptămâni înainte ca proiectul de lege să fie adoptat de parlamentul francez în februarie 2022.

„Trebuie doar să ne uităm la ce se petrece în organizațiile feministe din alte țări, cum este Ungaria, unde puterea se află în mâinile extremei drepte”, spune Françoise Brié, directoarea generală a federației naționale Solidarité Femmes, specializată în primirea, sprijinirea și găzduirea femeilor victime ale violenței în Franța.

El-Khoury subliniază faptul că Le Pen a făcut adesea referire la „avort ca cerere de conveniență”, sugerând că femeile recurg la avort în loc să folosească metode contraceptive, și exagerează această temă în discursurile sale, un lucru tipic pentru cei care sunt împotriva acestui drept.

Macron „nu merge niciodată suficient de departe”

Mailfert de la Women’s Foundation a afirmat că i-a trimis lui Macron planul de urgență cu zece măsuri pentru combaterea inegalității de gen.

„Ne-a transmis că este de acord cu majoritatea propunerilor noastre, dar mai avem de așteptat pentru că nu l-a semnat încă”.

Macron a declarat că va face din nou ca inegalitatea de gen să fie „măreața cauză” a viitorului său mandat de cinci ani, deoarece încă mai sunt „multe de făcut”. Dar din punctul de vedere al organizațiilor feministe, el trebuie încă să demonstreze acest lucru.

Brié precizează că s-au făcut progrese în unele domenii, mai ales pe plan legislativ, menționând drept exemplu interdicția medierii familiale în cazurile de violență domestică, adoptată în 2020. La rândul său, Osez le féminisme spune că au existat pași în direcția cea bună, dar că inițiativele "nu sunt niciodată duse suficient de departe".

Într-adevăr, termenul de prescripție pentru infracțiunile sexuale comise asupra minorilor a fost prelungit de la 20 la 30 de ani, iar grupurile feministe au apreciat dublarea concediului de paternitate la 28 de zile, având în același timp un regret pentru că Macron s-a opus unei directive europene mai ambițioase de extindere a concediului parental la patru luni.  

Un miliard de euro pentru egalitatea de gen

„Suntem conștiente că am vorbit foarte mult despre lupta împotriva inegalității de gen în timpul mandatului său, dar există o lipsă generală de resurse pentru a pune în aplicare măsurile pe toate planurile: poliție, justiție, asociații”, afirmă Brié. „Înaltul Consiliu pentru Egalitate între Femei și Bărbați recomandă ca 1 miliard de euro să fie alocat pentru combaterea inegalității de gen, dar bugetul alocat în timpul mandatului lui Macron nu a depășit 340 de milioane, suntem cu mult sub această sumă", spune Osez le féminisme.  

„Ne așteptăm să aloce acest miliard de euro pentru drepturile femeilor și să adopte o lege cadru care să urmeze recomandările Înaltului Consiliu pentru Egalitate”, a mai menționat El-Khoury.

Macron „se dă feminist”

El-Khoury afirmă că a iritat-o mandatul lui Macron. Este de părere că actualul președinte a făcut „numeroase promisiuni false și mișcări de PR care nu au fost finalizate”.

„Victoriile feministe din ultimii cinci ani au fost câștigate datorită presiunilor din partea asociațiilor”, precizează ea.

În ceea ce privește egalitatea de remunerare, Osez le féminisme îl acuză pe Macron că doar „se dă feminist”, ceea ce înseamnă că „se afișează ca fiind feminist, bifează niște căsuțe, când în realitate munca și investițiile lipsesc”.

Organizațiile au menționat, de asemenea, caracterul eronat al indicelui privind egalitatea de remunerare, conform căruia „toate companiile primesc punctaje bune, chiar dacă nu respectă legea”.

În cele din urmă, numirea lui Gérald Darmanin în funcția de ministru de interne în iulie 2020, când a fost acuzat de viol, a fost complet inacceptabilă pentru grupurile care militează pentru drepturile femeilor.

Darmanin nu a fost niciodată pus sub acuzare în acest caz, ci doar a fost audiat ca martor asistat. La 13 ianuarie 2022, procurorul din Paris a cerut respingerea cazului, cu posibilitatea ca ancheta să fie redeschisă.

 

Traducere și adaptare de Elena Șerban de pe pagina în limba engleză a France 24