„Terminați” orice-ar fi: Duelul prezidențial Macron-Le Pen îi lasă „rece” pe tinerii alegători ai lui Mélenchon

15ap_ar13.jpg

Universitatea Paris 8 din Saint-Denis, nordul Parisului, imagini obținute în timpul acțiunii de protest din aprilie 2018
Sursa imaginii: 
AFP/File

Candidatul francez de extremă stânga Jean-Luc Mélenchon a fost la un pas de a trece duminică în turul doi al alegerilor, lăsându-i șansa reprezentantei de dreapta Marine Le Pen să-l provoace din nou pe Emmanuel Macron în cursa pentru cea mai înaltă funcție în stat.

Dar în rândul tinerilor între 18 și 25 de ani, favorit a fost Mélenchon, în vârstă de 70 de ani, care a obținut 29% din voturile acestora. Decizia pe care o vor lua susținătorii săi pe 24 aprilie va fi decisivă. Echipa France 24 s-a întâlnit cu studenții din nordul Parisului care l-au votat pe Mélenchon. Niciunul nu era interesat să contribuie la realegerea lui Macron, nici măcar împotriva extremei drepte.

„Macron sau Le Pen, suntem terminați orice-ar fi. Pentru primele mele alegeri, mă așteptam la mai bine”, a mărturisit Esteban, cu o mână în buzunar, și cealaltă sprijinită de un rastel pentru biciclete Vélib din fața Universității Paris 8-Saint-Denis, din nordul capitalei Franței. Participând la alegerile de duminică, tânărul de 18 ani i-a oferit votul său lui Mélenchon. „Era votul cel mai apropiat de convingerile mele. Nu o să vă mint: mă face să-mi pierd speranța pentru o lume mai bună, sau măcar una cu un progres social mai mare”, s-a plâns acesta după înfrângerea la limită a candidatului său.

Studentul la film așteaptă un profesor care i-a rugat pe cei din grupa sa să vină la cursuri în ciuda grevei în desfășurare, care nu are legătură cu lupta dramatică pentru Palatul Élysée. Intrarea în universitate e blocată de un șir de tomberoane legate între ele. E 2 după-amiaza, iar studenții aflați în grevă și-au părăsit locurile unde stăteau dimineață. Școala a luat oricum hotărârea de a rămâne închisă în acea zi. Afișele și pliantele din coșuri fac lumină cu privire la cererile greviștilor: „Conducerea universității refuză să înmatriculeze studenții care fug din calea războiului din Ucraina. Mai sunt 23 de studenți fără documente de ședere pe care școala refuză să-i primească”!



Intrarea în Universitatea Paris 8 baricadată cu tomberoane pe 11 aprilie, 2022, în Saint-Denis, nordul Parisului
Sursa imaginii: 
France 24

 

„Vot nul sau vot pentru Le Pen”

Bruno (nu este numele lui real), prietenul lui Esteban, vrea să-și spună și el părerea. Intervine să îi termine frazele prietenului său. Student în vârstă de 18 ani din Paris, Bruno provine dintr-o familie preocupată îndeaproape de situația politică, a explicat acesta. „Bunicul meu a fost membru comunist al Rezistenței Franceze, iar tatăl meu a fost înconjurat de acea cultură”, s-a lăudat acesta.

„Nu vreau absolut deloc să îl văd pe Macron din nou la putere, așa că pentru al doilea tur de scrutin, nu știu încă dacă să votez nul (în principal, în semn de protest) sau să o votez pe Le Pen. Marine Le Pen se pricepe mai bine decât Macron la problemele sociale. Și, până la urmă, miniștrii cabinetului numiți de Macron au susținut politicile extremei drepte”, a spus Bruno, acuzându-l pe ministrul Afacerilor Interne Gérald Darmanin de represiune extremistă.

Esteban a fost de acord. Nu îi convine că președintele în exercițiu nu s-a ținut de promisiunile sale legate de aspectele de mediu. „Un alt raport recent [al Comisiei Interguvernamentale privind Schimbările Climatice] a concluzionat că avem trei ani la dispoziție să luăm măsuri în privința schimbărilor climatice”, a explicat acesta. Niciun alegător nu a putut să se identifice cu poziția candidaților din turul al doilea privind problemele de mediu.

„Totuși, cred că protecționismul propus de Marine Le Pen e mai interesant decât ultraliberalismul lui Macron”, a precizat Bruno. Nu e speriat la gândul că Franța ar putea fi condusă de liderul de dreapta al Adunării Naționale, a explicat acesta. „Politica pentru eliminarea imigrației nu funcționează, nu poate fi aplicată. E evident. Nici măcar Macron nu a reușit să rezolve problema deportărilor. O să fie la fel cum a fost pentru Donald Trump – știați că a deportat mai puțini migranți decât Barack Obama?”

„Trebuie să analizez platforma de campanie a lui Le Pen”

„Nu-mi place de Macron și nu-mi plac favorurile pe care le face pe ascuns pentru colegii săi, cum a făcut spre exemplu în cazul prietenilor săi de la McKinsey”, a spus Esteban, menționând firma de consultanță angajată de guvernul francez, un subiect care a stârnit controverse și care le oferă studenților încă un motiv de a fi nemulțumiți.

Pe 31 martie, Procuratura Financiară din Franța a deschis un dosar penal împotriva firmei de consultanță din SUA pentru posibile evaziuni fiscale. Dar niciunul dintre studenți nu se ferește să-și spună opinia între timp. „Nu lasă nimic în voia sorții”, a adăugat Esteban despre Macron. „E genul de om care caută să profite de orice situație”.

În timp ce e sigur că nu îl va vota pe Macron, pe parcursul conversației, Esteban începe să aibă dubii cu privire la Le Pen. „În orice caz, trebuie să analizez platforma de campanie a lui Le Pen ca să hotărăsc pe cine votez”, a mai spus acesta.

Esteban nu se ferește să discute despre politică cu mama sa, care se ocupă de diferite slujbe ciudate în sudul Franței. „Mama e actriță. Are peste 50 de ani, dar e chelneriță, îngrijitoare la domiciliu. Servește prânzul în cantine școlare pentru a câștiga un venit, deoarece a întâmpinat probleme în a-i face să-i recunoască [Agenția de asigurări pentru șomaj] statutul de angajat temporar în industria de divertisment”, a explicat acesta, cu o expresie îngrijorată. „L-a votat pe Mélenchon și va vota nul în al doilea tur”.

„Tot voi merge la urne”

Totuși, nu toți împărtășesc opiniile politice ale părinților. Spre exemplu, Lilou, în vârstă de nouăsprezece ani. În timp ce își aștepta profesorul în fața universității, a explicat de ce l-a ales pe Mélenchon în primul tur, în primă fază pentru propunerile de mediu. „În familia mea, voturile au fost mereu ținute secret. Dar cred că părinții mei l-au votat pe Macron”, a spus, înainte să ezite. „Ce candidat a propus creșterea pensiei minime”? a întrebat aceasta. Acest subiect e de interes în familia lui Lilou; totul depinde de pensia tatălui său. „Mama a renunțat la muncă la 25 de ani pentru a ne crește pe mine, pe sora și fratele meu”, a spus aceasta.


Studenta la film Lilou știe că va vota nul în al doilea tur
Sursa imaginii: 
France 24

Lilou își face griji în privința banilor. „Macron vrea ca studenții să plătească pentru a avea acces la sistemul universitar, să crească taxele de înscriere. Nu va fi posibil”, a spus aceasta. În timp ce propunerea nu reiese prea clar din platforma de campanie a lui Macron, a fost pusă pe seama sa după comentariile făcute în cadrul unei conferințe a rectorilor universitari din ianuarie, declarând atunci că „nu vom mai putea să păstrăm pentru mult timp un sistem unde învățământul superior e gratis pentru aproape toți studenții”.

Afirmația a stârnit reacții aprinse din partea asociațiilor de studenți, care l-au făcut pe președintele în exercițiu să revină asupra declarațiilor. „Atunci când cineva vrea să lupte împotriva nesiguranței economice a studenților, nu va crește taxele de înscriere”, a adăugat mai târziu în aceeași lună. Dar când o auzi pe Lilou povestind, teama nu dispare.

Un lucru e cert: Lilou nu-l va vota pe Macron. „Tot voi merge la urne. E important. Dar din moment ce nu-mi place niciunul dintre candidați, prefer să nu mă implic. Voi vota nul”, a explicat.

Se agață de speranța că alegerile parlamentare vor fi câștigate de extrema stânga

Mai mulți studenți ajung în fața universității închise. Un grup trebuie să participe la o dezbatere politică privind prevenirea inegalității, ce urmează să se desfășoare în aer liber, într-un careu din apropiere.

Înainte de a se alătura grupului, o studentă i-a împărtășit unui reporter dezamăgirea. L-a votat pe Mélenchon și a explicat că refuză să-i ofere votul său lui Macron pe 24 aprilie. „I-ar oferi legitimitate, pe când el nu a reușit să stea în calea ascensiunii extremei drepte. Dimpotrivă”, a susținut aceasta. „Sunt furioasă pe el pentru politicile din ce în ce mai represive, pentru că nu a reușit să pună capăt violenței poliției, pentru atitudinea sa disprețuitoare față de cei mai săraci oameni”, a mai spus aceasta.

Tânăra de 21 de ani preferă să stea pe tușă la al doilea tur de scrutin. Dar își face griji cu privire la următoarele alegeri legislative: francezi cu drept de vot vor merge din nou la urne pe 12 și 19 iunie pentru a-și alege deputații care alcătuiesc Adunarea Națională. „Mă agăț de speranța că la alegerile parlamentare vom avea o majoritate de stânga. Nu voi avea liniște până când nu voi fi sigură că vom putea contracara puterea viitorului președinte”, a spus aceasta, înainte de a se întoarce la prietenii săi.

 

Traducere și adaptare de Miruna-Alexandra Obaciu de pe pagina în limba engleză a France 24