Biden la Varșovia: ”Suntem cu voi! Punct!”

biden_duda.jpg

Președintele Poloniei Andrzej Duda îl primește pe președintele Joe Biden la Varșovia, 26 martie 2022
Sursa imaginii: 
Facebook / Kancelaria Prezydenta RP

Varșovia a devenit pentru două zile centrul diplomației euroatlantice pe fundalul războiului din Ucraina. Vizita lui Joe Biden vineri și sâmbătă în Polonia a fost percepută ca un moment al adevărului, un moment în care Polonia își decide rolul strategic ca stat de frontieră al NATO și UE, dar și ca stat care are graniță nu numai cu Ucraina, statul invadat de Rusia , dar și granița directă cu statele agresoare – Rusia și Belarus. Efectele acestei vizite vor fi resimțite mult timp în Varșovia, inclusiv în dinamica internă și agenda relațiilor cu Uniunea Europeană sau anumite capitale europene.

Cu trei sau chiar două săptămâni în urmă nimeni nu ar fi prezis că Joe Biden va vizita Varșovia într-un moment crucial pentru arhitectura de securitate a Europei, și mai ales a Europei Centrale și de Est. Vizita președintelui american a fost mai degrabă dictată de circumstanțele războiului din Ucraina. Deciziile și direcțiile de politici destinate noii ere în care am pășit, iată, de peste o lună, au fost luate la Bruxelles, la cele trei summit-uri la care a participat Joe Biden în compania tuturor șefilor de state din UE, NATO și G7.  Însă vizita din Polonia a avut un rol mai degrabă de susținere politică, de oferire a unui confort psihologic și retoric, și de completare a unei noi viziuni despre relația cu Ucraina și Rusia, proces în care Poloniei i se oferă un rol important, strategic chiar, ca stat care oferă și va asigura principala cale de acces spre teatrul de confruntare și război din Ucraina.

”Avem o obligație sfântă de a apăra fiecare membru al Alianței!”

Punctul culminant al vizitei l-a reprezentat fără niciun dubiu discursul pasional al președintelui american din Plac Zamkowy sau Piața Palatului Regal din Varșovia. Biden a trecut în revistă cam toate elementele marcante pe care au vrut să le audă publicul polonez, dar și cel ucrainean, fiindcă printre oficialii care se aflau în primele rânduri ale publicului se aflau doi miniștri ucraineni. Biden a vorbit despre caracterul sacrosanct al Articolului 5 din Tratatul NATO; susținerea plenară a Ucrainei; ruperea dependenței energetice de Rusia; și, desigur, absoluta delegitimare a lui Putin ca lider al propriei țări.

Biden a menționat și alte importante principii care până nu demult au reprezentat dosare contondente în relația cu Varșovia, unul din acestea fiind libertatea presei. Președintele american a insistat de asemenea în discursul său asupra aducerii în prim-plan a dualității ”democrație vs. dictatură”. Ei bine, în acest context trebuie să menționăm și partea mai puțin văzută a vizitei lui Joe Biden, cea care a pus pe masă natura iliberalismului polonez din ultimii 6 ani sub executivul Partidului Lege și Justiție condus de Jarosław Kaczyński. Și tot în acest context, trebuie să menționăm că Biden, deși a trecut lejer în revistă personalitățile și instituțiile cheie pentru identitatea politică contemporană a Poloniei, cu am ar fi papa Ioan Paul al II-lea, Lech Wałęsa și Solidaritatea, acesta nu l-a menționat pe fostul președinte Lech Kaczyński, un semnal fără echivoc în direcția fratelui și prezes-ului Jarosław Kaczyński care a contribuit enorm la deriva democratică a Poloniei din ultimii ani. Așadar, printre rânduri, Polonia a primit și ”teme pentru acasă”.

Tragedia Ucrainei ca oportunitate  

Pe lângă efortul și mesajul politic îndreptat spre Polonia și polonezi, Varșovia a fost vizitată sâmbătă și de doi miniștri ucraineni, este vorba despre ministrul de externe Dmâtro Kuleba și al apărării Oleksii Reznikov. Ambii au participat în format 2+2 la o întâlnire cu omologii americani, Antony Blinken și Lloyd J. Austin. Conținutul consultărilor în acest format a fost ținut secret, însă putem să ne dăm seama cam care a fost spectrul de subiecte discutate pe fondul invaziei rusești.

Unul din mesajele principale adresate lui Putin de către Biden în cele două zile în Polonia a fost că SUA nu va permite instrumentalizarea refugiaților ucraineni în Europa. Partea poate cea mai emoționantă a vizitei lui Biden s-a consumat în tabăra refugiaților din Stadionul Național din Varșovia. Joe Biden a declarat în repetate rânduri, inclusiv în discursul din Plac Zamkowy, că ”vom împărți povara refugiaților cu voi”, adică cu întreaga Europă și cu Polonia în particular.

Cu siguranță Polonia a devenit și terenul multor procese sau evenimente care sunt mai greu de supus unor observații publice sau de deslușit din cauza naturii lor secrete sau neoficiale. Presa poloneză a scris încă de vineri că unul din cei mai apropiați oligarhi ruși de pe orbita Kremlinului, Roman Abramovici, s-a aflat în Polonia unde încearcă să medieze contacte între Occident și Ucraina pe de o parte, și regimul Putin pe de altă parte.

Vizita lui Biden în Polonia a avut loc, așadar, nu atât datorită vreunui succes al Poloniei în dialogul cu Washingtonul, ci după un anumit punct în pofida sa, ca un semnal de încurajare și mulțumire pentru reacția populației Poloniei la tragedia ucrainenilor din ultimele luni. Evident, președintele Andrzej Duda și administrația sa și-au găsit în sfârșit un rol pe undeva neașteptat până la începutul acestui an. Rolul său în stimularea efortului de susținere a Ucrainei a fost recunoscut astfel de Washington. Iar pornind de la acest nou rol al președintelui polonez, Poloniei i se oferă și o oportunitate de a se însănătoși din punct de vedere al calității regimului democratic.