Președinția franceză a UE: Consiliul JAI din 3-4 martie va lua decizii importante privind Schengen

laurence_auer.jpg

E.S. doamna Laurence Auer, ambasador al Franței în România
Sursa imaginii: 
Facebook / Ambassade de France en Roumanie

Ambasadoarea Franței la București, doamna Laurence Auer, ne-a acordat un interviu în care am abordat atât amenințările de securitate din regiunea est-europeană cât și aspecte ținând de președinția franceză a Consiliului Uniunii. Am întrebat-o mai întâi pe doamna ambasador Auer despre un posibil bilanț de etapă a președinției franceze a Consiliului Uniunii, la mai puțin de două luni de mandat francez.

Da, într-o lună și jumătate au fost multe Consilii informale, multe invitații, contacte bilaterale. Debutul președinției, cu o dezbatere despre dezvoltarea în domeniul spațial, pe teme de competitivitate, reuniunea miniștrilor de interne, în prezența președintelui republicii, toate acestea au dat un puternic impuls președinției franceze. Ideile sunt relansarea, eficacitatea europeană, competitivitatea, investițiile în viitor, în noile forme de energie, suveranitatea.  La 24 și 25 martie va avea loc primul Consiliu European formal, în care urmează să aprobăm Busola Strategică a Uniunii Europene, dar vor fi luate și alte decizii”.

Cu ochii pe desființarea SIIJ

În privința subiectelor interne, ambasadoarea Franței a insistat pe importanța desființării Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție dar și pe importanța deciziei Curții Europene de Justiție privind primatul dreptului european asupra celui intern.

În această săptămână încep discuțiile asupra legii de desființare a Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție. Este o lege foarte așteptată în contextul MCV și cerută în cadrul recomandărilor Comisiei de la Veneția. Bineînțeles, sunt diverse etape de parcurs.

Reamintesc de asemenea că există și în PNRR obiective ținând de buna guvernare  și care trebuie atinse pentru ca fondurile să fie deblocate.  Insist de asemenea pe decizia luată de Curtea Europeană de Justiție asupra primatului dreptului european. Acest ansamblu trebuie să conducă eforturile în direcția întăririi statului de drept. Nu știu, la ora actuală, care este decizia privind MCV, dar știu că eforturile sunt în desfășurare și România trebuie încurajată, îndeosebi în ce privește desființarea Secției Speciale”.

Dar va avea aceasta și o influență asupra aderării la Spațiul Schengen?

Vă reamintesc că sunt două mecanisme separate. Nu vreau să intru în detalii legate de calendar, dar pe masa Consiliului de Justiție Afaceri Interne se află și un enorm pachet de evaluare a mecanismelor Spațiului Schengen, reforma politicii de migrație și azil. Și nu există un mecanism care să lege MCV și Schengen.

La ora actuală, cele două mecanisme sunt tratate separat. În ce privește dosarul Schengen, după cum știți - și ministrul Jean-Yves Le Drian a spus-o cu hotărâre – eforturile sunt în curs pentru a reuși să asigurăm intrarea statelor candidate în același timp cu consolidarea Spațiului Schengen. Un consiliu de miniștri va avea loc pe 3-4 martie și totul se va discuta în acel moment”.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

 
Eurocronica din 22 februarie 2022