Spania 2021- Dincolo de pandemie

barcelona.jpg

Barcelona
Barcelona
Sursa imaginii: 
Pixabay (ilustrație)

În anul care tocmai se termină, Spania, ca toate țările lumii, a fost marcată de toanele și tragediile semănate de pandemie, de valurile succesive de infectare, de campaniile de vaccinare sau de amenințarea crizei economice. Puține subiecte socio-politice au putut rivaliza în atenție mediatică cu consecințele crizei declanșate de coronavirus, deși, de-a lungul acestui an, au fost câteva evenimente care au acaparat succesiv atenția presei, lăsând pentru scurte momente în umbră tragedia continuă, lentă și devastatoare a pandemiei.

În primăvara acestui an s-a confirmat revirimentul dreptei pe scena politică spaniolă prin succesul repurtat de populari la alegerile regionale din Comunitatea Madrid. Președintele guvernului regional, Isabel Díaz Ayuso, a convocat în luna mai alegeri anticipate și a câștigat consolidându-și succesul din 2019. În urma acestui nou scrutin a scos din joc un aliat incomod, partidul Ciudadanos, pe care l-a condamnat la dispariție și s-a apropiat de majoritatea absolută, o performanță greu de imaginat pe divizata scenă politică spaniolă. 

Isabel Díaz Ayuso, considerată de presa de stânga ca fiind un emul al fostului președinte Trump, este o tânără jurnalistă de doar 43 de ani care și-a cucerit electoratul cu un limbaj frust și direct, sfidând toate regulile ˝discursului politic corect˝.  Carismatică și iubită de madrileni de clasă mijlocie pentru înverșunarea cu care s-a opus politicii sanitare impuse de guvernul central, a devenit politicianul momentului, iar fulminantul sau succes, așa cum spuneam, aproape a scos din joc partidul neoliberal, iar acum s-a convertit în coșmarul lui Pablo Casado, șeful propriului partid, care, chiar dacă a fost cel care adus-o în prim-planul scenei politice, acum o privește cu teamă și încearcă să-i obstaculeze ascensiunea pentru că își vede pusă în pericol  propria autoritate de lider al Partidul Popular.

Succesul lui Ayuso a fost o lovitură și pentru premierul Sánchez, care se implicase personal în campania electorală, dar și pentru Pablo Iglesias, liderul Partidului de extremă stângă Podemos, victima cea mai importantă a acestor alegeri care și-a anunțat retragerea din viața politică în urma acestui infructuos scrutin electoral.

Acest profesor de științe politice în vârstă de doar 42 de ani a fost una dintre principalele figuri ale politicii spaniole a ultimului deceniu. A fost cel care a transformat mișcarea  „indignaților” din vara anului 2011 în cel mai important partid de extrema stânga, partid care acum guvernează împreună cu socialiștii. Un tânăr militant cu viziuni radicale de stânga, provenit dintr-un cartier muncitoresc al Madridului, care a ajuns la putere cu un vehement discurs contra corupției și a sistemului, dar care, în cele din urmă, a devenit o importantă piesă din sistem ajungând viceprim-ministru în guvernul lui Pedro Sanchez.

Inteligent și carismatic pentru militanții de stânga, demagog și oportunist pentru detractorii de dreapta, Pablo Iglesias  a fost criticat pentru legăturile dubioase pe care le-a avut cu regimul din Venezuela a lui Nicolás Maduro și pentru atitudinea sa autoritară care, în cele din urmă, a dus la fragmentarea propriului partid și la o continuă eroziune electorală.

Odată cu plecarea lui Pablo Iglesias, extrema stângă își pierde cel mai carismatic lider și, probabil, marchează sfârșitul unei importante epoci în viața politică spaniolă, o epocă care a început odată cu protestele indignaților din 2011, o perioadă în care au fost chestionate în forma cea mai radicală toate valorile societății tradiționale, de la famile, învățământ și biserică, până la monarhie și unitatea Spaniei.

Unitatea Spaniei, care nu trebuie uitat că în ultimul deceniu a fost amenințată în permanență de mișcarea catalană pentru independență. Anul acesta politicieni catalani, deși mai puțin înverșunați decât în anii anteriori, au reușit să-și atingă unul dintre cele mai importante obiective, adică,  eliberarea liderilor aflați în închisoare. În luna iunie a acestui an, secesionistii catalani, in schimbul unor favoruri parlamentare pe care le-au oferit  premierul Pedro Sanchez, au reușit să obțină grațierea celor nouă lideri condamnați pentru eșuata încercare de obținere a independenței din toamna anului 2017. 

Acum, în luna decembrie, mișcarea catalană pentru independență a revenit în atenția opiniei publice prin protestele organizate împotriva folosirii limbii spaniole, după ce un părinte a reușit să câștige în instanță dreptul de a asigura fiului său predarea a cel puțin 25% din materii în limba spaniolă.  

Dar dacă tot am vorbit de integritatea Spaniei, să ne întoarcem din nou în luna mai a acestui an, pentru a ne  aminti de una dintre cele mai importante crize pe care Spania le-a avut cu incomodul său vecin din sud, Marocul.

Regimul de la Rabat a generat la granița celor două provincii  spaniole aflate pe coasta de nord a Africii, Ceuta și Melia, una dintre cele mai importante crize în partea sudică a continentului de-a lungul acestui an. 

Criza a fost generată și controlată de autoritățile marocane,  ca act de vendetă față de sprijinul  pe care executivul de la Madrid l-a oferit liderului din Sahara Occidentală, Brahim Ghali, unul dintre cei mai înverșunați inamici ai monarhiei de la Rabat, care a fost ajutat să vină în Spania pentru a se trata de COVID-19.

Începând cu data de 17 mai, timp de o săptămână, autoritățile marocane au permis, au încurajat, ba chiar au oferit transport gratuit și au ajutat mii de migranți să forțeze frontiera și să pătrundă pe teritoriul Spaniei. 

În doar două zile, peste 8.000 de nord-africani au năvălit în Ceuta semănând panică în rândul locuitorilor.

Criza generată de executivul de la Rabat a provocat panică și printre politicienii spanioli care au început să vorbească de invazie, de apărarea frontierelor și de iredentismul marocan.

În cele din urmă, după doar câteva zile, în urma intervenției autorităților comunitare, conflictul diplomatic a fost dezamorsat, marocanii au pus capăt acestui exod masiv de migranți, iar Pedro Sánchez a fost nevoit să-și demită ministrul de externe.

 
Spania 2021- Dincolo de pandemie