Spre nemulțumirea Chinei, UE își consolidează relațiile cu Taiwanul

taiwan.png

Președinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, îi oferă un cadou lui Raphaël Glucksmann, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a UE, în timpul primei vizite oficiale a unei delegații UE la Taipei, 4 noiembrie 2021.
Sursa imaginii: 
AP via France24

Pe măsură ce China își urmărește strategia de izolare a Taiwanului, insula a pierdut o serie de aliați internaționali în ultimii ani. Contrar acestei tendințe, Uniunea Europeană a inițiat o apropiere de Taipei, în care vede un partener în privința valorilor democratice și nu numai, transmite France24.

Recent Nicaragua a anunțat ruperea relațiilor cu mica insulă din zona indo-pacifică, considerată de China drept provincie rebelă. În timp ce Beijingul își intensifică eforturile de a izola capitala Taipei, guvernul taiwanez și-a pierdut, din 2016, șapte dintre aliați, în favoarea Chinei.

Cu toate acestea Taiwanul continuă să atragă simpatia multor democrații din întreaga lume. Este și cazul Uniunii Europene care, în ultimul an, s-a apropiat diplomatic de insulă, spre nemulțumirea Beijingului, în ciuda campaniilor de influență agresive din China. Europa vede acum Taiwanul ca un partener strategic, în special în securitatea cibernetică.

Un „rival sistemic”

În 2019, Uniunea Europeană privea deja cu suspiciune ascensiunea Chinei, pe care a numit-o „partener de cooperare”, dar și „concurent economic”, respectiv „rival sistemic”. De atunci, pandemia de Covid-19 nu a făcut decât să întărească această poziție.

În iunie 2020, pe măsură ce criza de sănătate s-a accentuat, Comisia Europeană a acuzat China de faptul că ar conduce campanii de dezinformare cu privire la Covid-19 în cadrul Uniunii Europene, acuzând public Beijingul, pentru prima dată, că este ”o sursă de dezinformare”. La scurt timp după aceea, la un summit virtual UE-China, președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, a denunțat din nou responsabilitatea Chinei pentru o serie de atacuri cibernetice împotriva spitalelor europene.

Un raport cuprinzător privind operațiunile de influență ale Chinei în întreaga lume, publicat în luna septembrie a anului trecut de Institutul de Cercetare Strategică al Academiei Militare Franceze, a analizat, de asemenea, operațiunile de dezinformare ale Chinei care vizează Suedia. Potrivit cercetătorilor, Beijingul vede această țară nordică ca pe un cal troian, pentru a se infiltra și a destabiliza instituțiile europene.

Aceste operațiuni ostile, combinate cu restricționarea libertăților civile în Hong Kong, încălcarea  drepturilor omului în Xinjiang, precum și intimidarea militară sistematică din Taiwan au atras critici puternice din partea Uniunii Europene.

Parteneriat tehnologic

Pe 21 octombrie, Parlamentul European a adoptat o rezoluție pentru a-și consolida legăturile cu Taiwan. Numind insula „partener-cheie”, aceasta solicită un parteneriat cuprinzător și consolidat cu Taipeiul, inclusiv consolidarea Oficiului Economic și Comercial European din Taiwan, semnarea unui acord bilateral de investiții și aprofundarea cooperării în lupta împotriva dezinformării și a amenințărilor cibernetice.

Această rezoluție reflectă un efort sporit de apropiere de Taiwan, respectând în același timp cadrul „politicii unice a Uniunii Europene în China”. La începutul lunii noiembrie, Parlamentul a trimis prima sa delegație oficială la Taipei, compusă din șapte membri ai Comisiei speciale privind ingerințele externe în toate procesele democratice din cadrul Uniunii Europene (INGE).

Delegația s-a întâlnit cu înalți oficiali guvernamentali taiwanezi și cu organizațiile societății civile pentru a învăța din experiența Taiwanului în combaterea interferențelor externe, deoarece insula se află în fruntea listei statelor-țintă ale campaniilor de influență ale Chinei, care vizează subminarea instituțiilor sale democratice.

„Ne-am dori să valorificăm în continuare know-how-ul Taiwanului, cooperând cu ONG-uri și experți din regiune și, eventual, să le împărtășim cu alți aliați democratici din lume”, explică Marketa Gregorova, europarlamentar ceh, membru al delegației europene.

Uniunea Europeană dorește, de asemenea, să dezvolte un parteneriat tehnologic cu Taipei. Autoritățile de la Bruxelles încearcă să convingă producătorul taiwanez de semiconductori TSMC să înființeze o fabrică în Europa, deoarece insula deține tehnologie avansată, utilizată în domeniul smartphone-urilor, al inteligenței artificiale sau chiar al avioanelor de luptă.

„Prin legea privind cipurile, Europa își va intensifica eforturile pentru a crește producția, dar dorim și să cooperăm cu parteneri care împărtășesc valorile noastre, precum Taiwan”, a declarat Sabine Weyland, director general al secțiunii comerciale a Comisiei Europene UE, la un summit virtual de investiții UE-Taiwan din octombrie.

Un parteneriat de durată?

În mod previzibil, vizita parlamentarilor europeni în Taiwan de luna trecută a provocat furie în China, care a acuzat Parlamentul European că ar „încălca grav angajamentul UE față de politica One-China” și a amenințat cu „o reacție ulterioară în conformitate cu evoluția situației”.

Raphaël Glucksmann, europarlamentarul francez care a condus delegația, se numără printre cele 11 persoane din UE care au fost sancționate de Beijing în martie pentru pledoaria cu privire la abuzurile din regiunea Xinjiang. În timp ce pleca spre Taiwan, el a scris pe Twitter că „Nici amenințările și nici sancțiunile nu mă vor intimida. Voi fi mereu alături de cei care luptă pentru democrație și drepturile omului”.

În urma vizitei la Taiwan, Parlamentul UE a declarat că delegații săi au convenit să exploreze mai multe căi de parteneriat, inclusiv posibila creare în Taipei a unui hub comun pentru a contracara dezinformarea. Raportul Parlamentului UE-Taiwan a cerut, de asemenea, Comisiei Europene să „înceapă de urgență o evaluare a impactului” asupra unui acord bilateral de investiții cu insula.

Dar, deși Comisia precizase într-un comunicat comun privind strategia UE în zona indo-pacifică din septembrie că „va avea în vedere relații comerciale și de investiții aprofundate cu parteneri […] precum Taiwan”, până acum semnarea acordului a fost amânată, de teamă că această mișcare ar afecta și mai mult relațiile Europa-China.

Continuarea cooperării dintre UE și Taiwan va depinde și de politicile externe definite de statele membre. Verzii din Germania, care acum conduc Ministerul de Externe, au promis că vor înăspri tonul împotriva Beijingului în numele valorilor democratice, rupându-se de epoca Merkel, în care acordurile comerciale cu China reprezentau o prioritate. De asemenea, cei trei parteneri de coaliție ai noului guvern au pledat pentru extinderea relațiilor cu Taiwan.

Traducere de Irina Șerban după articolul publicat de France 24.