Calea ferată ultramodernă din Laos. O nouă victorie strategică a Chinei?
laos.png

Linia ferată parcurge 1035 de km prin munți și păduri luxuriante și face legătura între orașul chinez Kunming și Vientian, capitala statului Laos, o țară cu 7,2 milioane de locuitori, care până acum nu dispunea decât de ... 4 km de cale ferată (!).
Trenurile ultramoderne vor merge cu viteze de până la 160 km/h pe linia care include nu mai puțin de 75 de tuneluri și 167 de poduri. Lucrările au durat 5 ani.
China, care speră să prelungească această linie până în Singapore, cu traversarea Tailandei și a Malaieziei, a finanțat lucrările în cadrul mega proiectului ”Noul Drum al Mătăsii”.
Laos, una din cele mai sărace țări din Asia are șansa de a-și relansa astfel economia, conectată fiind acum la uriașa piață chineză. Analiștii recunoasc potențialul proiectului, dar se întreabă cum își va putea Laos plăti datoria către China: ”Condițiile împrumutului acordat de China sunt foarte neclare și netransparente”, spune profesorul Greg Raymond de la Australian National University.
Pentru a profita de noua infrastructură, guvernul comunist din această țară ar trebui să realizeze reforme substanțiale, mai ales în ameliorarea controlului la frontiere, potrivit unui raport al Băncii Mondiale.