Președintele Klaus Iohannis prima intervenție publică în conflictul din Coaliție

iohannis.jpg

Image source: 
presidency.ro

Președintele avertizează alianța USR PLUS - AUR  că ”printr-o astfel de acțiune aduce un afront românilor și că prin depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva propriului guvern se discreditează iremediabil.”

Într-un mesaj postat pe Facebook, șeful statului a spus că: „Prin alianța cu un partid care nu respectă valorile occidentale, USR PLUS trădează voința cetățenilor care și-au pus speranțele într-o coaliție de centru-dreapta, care să dezvolte România. Este un semnal îngrijorător și extrem de grav că un partid care reclamă că are valori democratice și este reformist se aliază cu un partid cu viziuni antagonice față de valorile euro-atlantice ale României. Prin decizia de a semna și a depune o moțiune de cenzură împotriva propriului guvern, USR PLUS s-a discreditat iremediabil în fața românilor, a propriului electorat. Dinamitarea Coaliției și compromiterea iremediabilă a întregului pachet de reforme asumat prin programul de guvernare riscă să arunce România într-o profundă criză economică și socială. Dezvoltarea comunităților din România este absolut necesară și nu se poate încerca blocarea ei de către USR PLUS doar pentru un joc politic meschin. Solicit USR PLUS să cumpănească foarte bine implicațiile asocierii cu obiectivele promovate de AUR și să pună punct acestor gesturi politice iresponsabile, să își respecte electoratul și să se întoarcă la masa dialogului, pentru a găsi împreună cu partenerii din Coaliție o soluție viabilă și rațională de a debloca actuala situație”.

Astăzi, ședinta Birourilor permanente Reunite ale Camerei Deputatilor si Senatului nu a mai avut loc, așa cum era programat. Nu a fost intrunit Cvorumul necesar ținerii acesteia. Astfel, luni urmează sa fie programata o nouă întâlnire. În acest răstimp, se întețesc atacurile la adresa președintelui PNL, Ludovic Orban. Astfel, acesta este acuzat de colegii de partid – premierul Florin Cîțu și Rareș Bogdan. Astfel, premierul spune că este un caz, cel puzin bizar, despre gestul lui Ludovic Orban.

La rândul său, Rareș Bogdan îl acuză pe Orban de trădare


Purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Dancă, a precizat că românii au o anumită percepție în această criză și alte soluții nu sunt pentru a guverna în continuare, decât sprijinindu-l pe premierul Florin Cîțu.

Potrivit acestuia, nimeni nu își poate imagina că Partidul Național Liberal va ajunge la mâna PSD.

În ceea ce privește acuzaţiile lansate împotriva lui Ludovic Orban, după convocarea şedinţei Birourilor permanente reunite în ziua depunerii moţiunii de cenzură, sunt "bazaconii halucinante", care nu ţin cont de obligaţiile legale ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, a adăugat Ionel Dancă.