Florin Cîțu: Creșterile de prețuri sunt doar temporare

calcule preturi.jpg

Sursa imaginii: 
pixabay.com

Premierul Florin Cîțu a spus miercuri, la finalul ședinței de Guvern, că, potrivit datelor de la BNR, creșterile de prețuri din această perioadă sunt doar temporare.

„Banca Națională a prezentat raportul asupra inflației, decizia BNR a fost de a nu crește dobânzile, ceea ce pentru mine arată că această creștere este temporară, pentru că dacă banca centrală ar fi crezut că este o creștere care să fie permanentizată ar fi luat o decizie de creștere a dobânzilor”, a spus Florin Cîțu.

Premierul a prezentat date din raportul BNR, care arată de unde provin creșterile de prețuri.

„Banca Națională ne spune că creșterea cotației țițeiului este încorporată rapid în prețul combustibililor, deci imediat se vede în România, în timp ce factura la gaz se ajustează cu o anumită întârziere, deci ceea ce vedem la pompă revine în special din cauza a ceea ce ce vedem la prețul țițeiului la nivel global. Știm foarte buine că România chiar și după această creștere a prețului rămâne cu al doilea cel mai ieftin combustibil din UE, după Bulgaria. La creșterea prețului la energie care se vede în rata inflației, spune Banca Națională: traiectoria ascendentă a cotației energiei electrice este alimentată și de accelararea tranziției verzi pe plan comunitar. Asta însemnaă că tranziția la energia verde costă și acest lucru se vede în prețul energiei și se va vedea și în perioada următoare. De aceea, în discuțiile mele cu CE am spus că România nu își permite același ritm de tranziție la energia verde pentru că avem un cost social mult prea mare. România va face trranziția, dar într-un ritm mai lent”, a mai spus premierul, potrivit Mediafax. 

Premierul a mai spus că rata inflației e crescut în toată lumea.