SUA: Guvernatorul statului New York demisionează după acuzaţii de hărțuire

cuomo.jpg

Sursa imaginii: 
france24.fr

Andrew Cuomo a anunţat marţi că demisionează din cauza investigaţiei independente care a concluzionat că a comis acte de hărţuire, prin încălcarea legislaţiei federale şi statale, scrie site-ul „Axios.com”.

Guvernatorul, care a negat acuzaţiile, a declarat că se va retrage din funcţie peste două săptămâni.

"Nu aş vrea niciodată să fiu inutil în vreun fel. Şi cred că, date fiind circumstanţele, cel mai bun mod în care pot fi util este să mă retrag şi să las guvernul să revină la activităţile de guvernare. Deci, voi face acest lucru, deoarece sunt în slujba cetăţenilor şi trebuie să fac ceea ce este corect pentru ei", a spus Andrew Cuomo.

Amintim, mai multe femei, dintre care unele colaboratoare, l-au acuzat pe Cuomo de interacţiuni inadecvate. Acesta a negat acuzaţiile, dar a prezentat scuze pentru situaţii în care le-a făcut pe unele femei să se simtă "neconfortabil".

Ulterior, Andrew Cuomo, membru al Partidului Democrat, a fost supus unor presiuni politice intense pentru a demisiona.

Acest gest i-a fost cerut inclusiv de preşedintele Joseph Biden, care a evitat să comenteze acuzațiile aduse guvernatorului.