Cum prezintă presa oficială din Belarus răpirea jurnalistului opozant: ”Am salvat Europa”

ivan_tertel.jpg

Ivan Tertel, președintele Comitetului pentru Securitate Națională din Belarus
Image source: 
eng.belta.by

În timp ce întreaga lume își manifestă indignarea și îngrijorarea pentru soarta jurnalistului Roman Protasevici, arestat la Minsk după ce oamenii lui Aleksandr Lukașenko au deturnat duminică avionul în care acesta se afla, avion care efectua o cursă între două țări membre ale UE, agenția oficială de știri BelTA prezintă acest act de terorism instituțional ca și cum Aleksandr Lukașenko ar fi salvat întreaga lume, care acum, nerecunoscătoare, ”încearcă să submineze fundamentele statului nostru”.

Iată mai jos doar câteva din știrile publicate de  Agenția oficială de știri a regimului Lukașenko în ultimele zile 

Belarus a salvat Europa! Aleksandr Lukașenko a ordonat ca avionul să aterizeze la Minsk (!) În astfel de situații cea mai importantă este siguranța oamenilor (...) Belarus nu este nicidecum una din acele țări care refuză să-și ofere ajutorul la nevoie, spre deosebire de vecinii săi din Vest (!) În prezent specialiștii noștri efectuează cercetări amănunțite pentru găsirea bombei”, scria agenția citată în ziua arestării.

A doua zi, fără să amintească nimic despre rezultatul acestor ”cercetări”, aceeași agenție îl citează pe purtătorul de cuvânt al Președinției Ruse (!), Dimitri Peskov cu următoarea afirmație: ”În cazul avionului Rynair Belarus a acționat în conformitate cu TOATE prevederile legislației internaționale”.  

Într-o altă știre oficială este citat ministrul de externe, Vladimir Makei, care spune, textual:  ”Belarus este gata să invite experți internaționali care să analizeze probele în cazul avionului Rynair care a aterizat la Minsk. Suntem gata să întreprindem o investigație transparentă (...) dar ei (occidentalii – n.r.) au început deja să facă sute (!) de acuzații nefondate la adresa noastră și chiar amenințări. Acest lucru este inacceptabil pentru noi”.

De prisos să ne mai întrebăm dacă experții au fost până la urmă invitați sau dacă, cine știe, chiar au ajuns la Minsk și ce au constatat.

Ieri agenția oficială de stat scria, citându-l pe ”Președintele Comitetului pentru Securitate Națională” (pe scurt KGB), Ivan Tertel:

În ciuda presiunilor fără precedent la care este supusă, țara noastră trăiește și muncește ca întotdeauna.

Informațiile obținute de serviciile noastre secrete arată că eforturile externe pentru a submina fundațiile statului statului nostru se concentrează pe mai multe sectoare ale economiei naționale și pe mai multe categorii sociale: elevi, studenți, personal medical, specialiști IT etc (!).

Sute de milioane de dolari au fost alocate în acest scop (!)  Vor face tot ce e posibil (nu se specifică cine - n.r.) pentru a încuraja și dezlănțui proteste de masă împotriva statului nostru. Vor face tot ce pot pentru a alimenta tensiunile și conflictele

Declarația integrală și alte informații publicate de agenția oficială din Belarus aici.