Cristian Seidler (USR PLUS): PNRR este decizia Guvernului

cristian_seidler_pnrr_guvern.jpg

Cristian Seidler apără PNRR în fața criticilor PSD (Sursa: MEDIAFAX FOTO/Andreea Alexandru)
Cristian Seidler apără PNRR în fața criticilor PSD (Sursa: MEDIAFAX FOTO/Andreea Alexandru)

Consens politic nu a existat niciodată între Putere și Opoziție și nici nu trebuie să existe pe nici o Hotărâre de Guvern, PNRR este decizia Guvernului, declară la RFI vicepreședintele USR PLUS Cristian Seidler. Planul Național de Redresare și Reziliență a fost prezentat miercuri în Parlament, prilej de contre politice între Putere și Opoziție.

Cristian Seidler spune că ”acest PNRR a mai fost prezentat în Parlament, în Comisia de Afaceri Europene, pentru că așa funcționează toate Parlamentele, inclusiv Parlamentul României (...). Din punct de vedere tehnic, acest PNRR este o Hotărâre de Guvern. Vă aduceți aminte câte Hotărâri de Guvern de pe timpul guvernărilor PSD au fost discutate în Parlamentul României? Vă spun eu: nici una, de fapt (...). Este proiectul Guvernului României pentru România. Prin voia electoratului, astăzi, PSD nu face parte din Guvernul României, le e greu să accepte acest lucru”.

 

PSD va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului: Contăm pe sprijinul AUR

 

Ce înseamnă pentru Educație 4 mld. de euro prin PNRR? Vlaston: Banii nu sunt picați din cer

 

Întrebat dacă nu ar fi fost nevoie de un consens politic între Putere și Opoziție asupra PNRR, vicepreședintele USR PLUS a răspuns: ”Să știți că sunt sute și mii de HG care se aplică în momentul de față și care nu au fost adoptate de acest Guvern. Încă o dată, acest PNRR a fost elaborat cu largi consultări, mii de persoane, autorități publice, unele dintre ele conduse de reprezentanți PSD. În aceste consultări au fost implicați cei de la Asociația Comunelor, a Orașelor, a Municipiilor și a Consiliilor Județene din România, ca mai apoi să vină PSD să spună nu am fost consultați”.

La remarca jurnalistului că PNRR nu este un subiect oarecare, ci un proiect de țară, spre deosebire de alte chestiuni tranșate prin HG, Cristian Seidler a replicat: ”Tocmai de aceea au avut loc unele dintre cele mai largi consultări publice pe care România le-a cunoscut. Vreau să-mi aduc aminte, dar nu reușesc, pentru că nu există, vreo HG de pe timpul guvernărilor PSD, care să fi avut parte de asemenea largi consultări publice, pentru că consens politic nu a existat niciodată și nici nu trebuie să existe pe nici o Hotărâre de Guvern, este decizia Guvernului, este asumarea Guvernului, care are o anumită componență politică și e normal să fie așa într-o țară democratică”.

 
Cristian Seidler, despre prezentarea PNRR în Parlament