Norvegia renunță definitiv la vacccinul anti COVID dezvoltat de AstraZeneca

erna_solberg.jpg

Sursa imaginii: 
site-ul cotidianului norvegian Aftenposten

Norvegia nu va relua utilizarea vaccinului COVID-19 produs de AstraZeneca, a anunțat miercuri premierul Erna Solberg. Decizia privind includerea dozelor Johnson & Johnson în schema generală de inoculare în masă rămâne în așteptare, a mai spus șefa guvernului de la Oslo.

Erna Solberg a justificat aceste măsuri prin riscurile rare, dar grave de complicaţii după administrarea acestor vaccinuri, care utilizează aceeaşi tehnologie bazată pe adenovirus.

O comisie guvernamentală a recomandat ca ambele vaccinuri să fie excluse din programul Norvegiei din cauza riscului de efecte secundare rare, dar dăunătoare. Asta în ciuda faptului că Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă continuarea utilizării vaccinurilor pe bază de adenovirus, considerând că beneficiile lor sunt mult mai mari decât riscurile.

Reamintim că Norvegia a suspendat pe 11 martie utilizarea vaccinului AstraZeneca după apariţia cazurilor de tromboză atipică.

După 135.000 de administrări făcute în Norvegia până la jumătatea lunii martie cu serul anglo-suedez, 8 cazuri de tromboză severă au fost raportate, iar dintre acestea patru au fost letale, la persoane relativ tinere şi sănătoase.

Dozele de AstraZeneca rămase nefolosite vor fi redistribuite către țările Uniunii Europene prin sistemul Covax, a declarat Erna Solberg.

Cât despre serul produs de Johnson & Johnson, acesta va rămâne de rezervă.

„Vrem să punem în aplicare stocuri de urgenţă pe care să le putem folosi dacă infecţiile cresc sau dacă există eşecuri în livrările de la alţi producători de vaccinuri”, a declarat premierul Solberg.

În prezent, Norvegia folosește doar vaccinuri cu tehnologie ARNMesager, produse de Moderna și Pfizer/BioNTech, și se așteaptă ca tuturor adulților să li se ofere cel puțin o doză din fiecare până la sfârșitul lunii iulie.

O treime din adulții norvegieni au primit până acum prima doză de vaccin anti COVID.