Rusia denunță oficial Tratatul ”Cer deschis”. Ce va urma?

avion_cu_motor.jpg

Sursa imaginii: 
AFP

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a prezentat marţi în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului, un proiect de lege prin care este denunţat Tratatul ''Cer Deschis'' al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), ca răspuns la retragerea SUA din acest pact, informează EFE, preluat de Agerpres.

Pe 15 ianuarie anul curent, Ministerul Afacerilor Externe rus a anunţat că a demarat procedurile interne pentru retragerea Federaţiei Ruse din acest tratat. Potrivit diplomaţiei ruse, retragerea Washingtonului din Tratatul "Cer Deschis", care s-a concretizat pe 22 noiembrie anul trecut, "a alterat considerabil echilibrul de interese al ţărilor-membre" ale tratatului. În februarie, autorităţile ruse asiguraseră "să lase uşa deschisă" pentru a reveni la prevederile tratatului dacă Statele Unite ar face acelaşi lucru, aminteşte AFP.

Tratatul "Cer Deschis", încheiat în 1992 şi în vigoare din 2002, le permite celor circa 30 de ţări semnatare să survoleze orice parte din teritoriul celorlalte state participante şi să facă fotografii din zbor, pentru a se asigura că ţările vecine nu pregătesc atacuri militare.
Moscova refuză să rămână membru fără Statele Unite, deoarece consideră că ceilalţi semnatari, multe ţări europene membre NATO şi Canada, ar transmite informaţii despre Rusia la Washington. Pe 21 mai anul trecut, fostul preşedinte al SUA, Donald Trump, a anunţat retragerea ţării sale din Tratatul "Cer Deschis" în termen de şase luni. La momentul respectiv Kremlinul a deplâns retragerea SUA din acest pact, pe care Rusia îl considera "un instrument foarte important pentru întărirea încrederii reciproce în termeni de control aspra armelor".

După denunţarea mai multor tratate internaţionale de către Donald Trump, administraţia lui Joe Biden a luat măsuri în favoarea revenirii la unele dintre ele, precum negocierile în curs cu privire la energia nucleară iraniană. Statele Unite au extins, de asemenea, in extremis, în ianuarie, importantul tratat ruso-american New Start pentru limitarea arsenalelor nucleare. Însă în ceea ce priveşte revenirea la tratatul "Cerul Deschis", negocierile par a fi într-un impas. Administraţia Trump a ieşit din acord după ce a acuzat Rusia că l-a încălcat.

Acordul „Cer deschis” a fost negociat de președintele George H.W. Bush și secretarul său de stat, James Baker, în 1992, după prăbușirea Uniunii Sovietice. De atunci, acordul a fost semnat de 35 de țări (inclusiv România): Belarus, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Canada, Cehia, Croaţia, Danemarca (inclusiv Groenlanda), Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Kazahstan, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Spania, Statele Unite, Suedia, Turcia, Ucraina şi Ungaria, şi a intrat în vigoare în 2002.