CC: Parlamentul de la Chișinău poate fi dizolvat. Urmează alegeri anticipate. Reacții politice

parlament.jpg

Image source: 
Parlamentul R.Moldova

Curtea Constituțională a R.Moldova a constatat că există circumstanțe care să justifice dizolvarea Parlamentului. Prin urmare, urmează alegeri parlamentare anticipate, pentru care optează șeful statului, Maia Sandu, dar și Partidul Acțiune și Solidaritate de la Chișinău. Înalta Curte a fost sesizată de președintele R.Moldova, Maia Sandu. Acum, șeful statului urmează să dizolve Legislativul și să anunțe data alegerilor parlamentare anticipate. Doar că în R.Moldova este instituită în prezent stare de urgență, până la 30 mai. Potrivit legislației, Legislativul nu poate fi dizolvat în această perioadă. Între timp, liderul PSRM, Igor Dodon, a anunțat că nu recunoaște hotărârea Curții Constituționale.

Președintele Curții Constituționale (CC), Domnica Manole, care a dat citirii hotărârii instanței, a declarat că ”se constată drept circumstanță care justifică dizolvarea Parlamentului – imposibilitatea formării Guvernului în conformitate cu prevederile Constituției”. Doi judecători au avut păreri separate, a precizat președinta Curții Constituționale.

Hotărârea CC este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.

Prezentă la ședința Curții Constituționale, Maia Sandu, a menționat că ”obiectul sesizării este unul foarte important nu doar pentru justiția constituțională din țara noastră, dar și pentru statul Republica Moldova și cetățenii săi”. ”Am solicitat Onoratei Curți Constituționale să constate circumstanțele care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a ca urmare a imposibilității formării Guvernului potrivit art.85 alin.(1) și (2) din Constituție”.

Totodată, președinta Maia Sandu a menționat că este conștientă de faptul că dizolvarea Parlamentului poate fi aplicată doar în ultima instanță, când toate celelalte căi de soluționare a crizei politice au fost epuizate. ”Noi astăzi ne aflăm exact în această situație de ultimă instanță. Acest Parlament a eșuat să numească un guvern, respingând cel puțin două cabinete propuse”. ”Această sesizare către CC este diferită prin natura ei - spre deosebire de alte spețe, dreptatea nu se face pentru una dintre părți”. ”Dreptatea este cerută de cetățeni, or, aceasta este misiunea instituțiilor unui stat - să urmeze interesul cetățenilor. Iar dacă una dintre instituții eșuează în această misiune, Constituția stabilește calea pentru ca să se facă dreptate pentru cetățeni”, a declarant Maia Sandu, în fața magistraților, înainte de pronunțarea hotărârii.

Igor Dodon: Magistrații care au dat câștig de cauză Maiei Sandu au uzurpat puterea de stat în interesul președintei

La scurt timp după pronunțarea hotărârii Curții Constituționale, președintele PSRM, Igor Dodon, a anunțat că nu recunoaște decizia instanței. ”Cei trei magistrați care au dat câștig de cauză Maiei Sandu, au uzurpat puterea de stat în interesul președintei”. Dodon compară decizia de astăzi cu cea pronunțată, în 2019, de fosta componență a Curții Constituționale, când Vlad Plahotniuc, pe atunci liderul PDM, a încercat să folosească instituția pentru dizolvarea Legislativului și organizarea alegerilor anticipate.  Referindu-se la acțiunile ce urmează, liderul socialiștilor a precizat că acestea pot fi ”la fel ca în 2019 - nerecunoașterea deciziei CC, vot de neîncredere cu cerere de demisie, adresare către partenerii internaționali, pentru a se implica și a opri această lovitură constituțională”, mai spune Igor Dodon. 

Platforma DA, pregătită pentru alegeri parlamentare anticipate

Platforma DA declară că este pregătită pentru alegeri parlamentare anticipate și ”abordează acest proces cu maximă responsabilitate”. ”Am asistat cu toții la un spectacol de prost gust al unor politicieni iresponsabili şi forțe politice populiste, aflate în permanentă campanie electorală și preocupate mereu de următoarele alegeri, nu de viitoarele generații. Aceste jocuri politice creează precedente extrem de periculoase, Republica Moldova riscând să rămână şi în viitor un poligon de experimente al forțelor străine de interesele oamenilor şi ale țării noastre, fapt care va vulnerabiliza și mai mult statul, dar și instituțiile sale”.

Totodată, Platforma DA anunță că va continua să lupte ”pentru un parlament curat și va face în continuare toate demersurile necesare pentru ca viitorul parlament să fie unul fără corupți și care să răspundă doar intereselor cetățenilor şi ţării”.”Prioritatea noastră supremă rămâne în continuare furnizarea atât la nivel central, cât și local, a soluțiilor bune și eficiente la cele mai stringente probleme cu care se confruntă populația țării și realizarea tuturor proiectelor pentru care au fost mandatați consilierii, primarii și deputații Platformei Demnitate și Adevăr”. 

Renato Usatîi:”Așteptăm decretul Maiei Sandu privind stabilirea datei alegerilor anticipate, iar de acum încolo, prăbușirea coaliției Dodon-Șor nu-i decît o formalitate”

A venit cu o reacție și liderul Partidului Nostru, rusofilul Renato Usatîi, primarul orașului Bălți.”Victorie! Curtea Constituțională a constatat circumstanțele care justifică dizolvarea actualului Parliament. Așteptăm acum Decretul Maiei Sandu privind stabilirea datei alegerilor legislative anticipate, iar de acum încolo, prăbușirea coaliției Dodon-Șor nu-i decît o formalitate, care se va încheia oficial odată cu anunțarea rezultatelor scrutinului ce ne așteaptă, noi însă vom încerca să-i grăbim. Acesta a fost ultimul Parlament din istoria Republicii Moldova care și-a permis să activeze în baza intereselor personale ale grupărilor. Așa nu va mai fi. Așa ceva nu vom permite. Mai departe se va lucra așa cum ne va ordona poporul, adică strict și sfînt în interesul acestuia”, a scris Usatîi pe pagina sa de Facebook.

Unii experți de la Chișinău susțin însă că președintele Sandu ar fi greșit atunci când a mizat exclusiv pe declanșarea anticipatelor. Expertul Anatol Țăranu, citat de IPN, critică strategia președintelui Sandu de a insista pe declanșarea alegerilor parlamentare anticipate fără a ține cont de situația pandemică și economică din țară și de necesitatea învestirii unui Guvern plenipotențiar care să gestioneze această criză. 

Potrivit legislației, în cazul dizolvării Parlamentului, prin același decret al președintelui Republicii Moldova, se stabilește data alegerii noului Legislativ. Alegerile anticipate vor avea loc peste cel puțin 60 de zile, dar nu mai târziu de 3 luni de la data dizolvării Parlamentului. 

 
Corespondentul RFI; Valeria Vițu despre hotărârea Curții Constituționale privind dizolvarea Parlamentului și reacțiile politice