De ce eșuează coalițiile în România? Săftoiu: Să faci o alianță doar ca să bați PSD nu e suficient

De ce esueaza coalitii Romania Adriana Saftoiu alianta PSD.png

Adriana Săftoiu crede că toate crizele din coaliții au la bază probleme de comunicare (Foto: arhivă RFI)
Adriana Săftoiu crede că toate crizele din coaliții au la bază probleme de comunicare (Foto: arhivă RFI)

Mai toate coalițiile de guvernare care au eșuat în România au un numitor comun: lipsa de comunicare între parteneri. O spune la RFI Adriana Săftoiu, fost parlamentar PNL și fostă purtătoare de cuvânt a Administrației Prezidențiale. Specialista în comunicare crede că lipsa dialogului și a principiilor clare de colaborare a făcut ca toate alianțele care s-au perindat la putere să se destrame una după alta.

Adriana Săftoiu declară în contextul crizei din coaliția PNL–USR PLUS–UDMR, după demiterea lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătății, că există unele asemănări cu alianța DA și Convenția Democrată: ”Dacă ne bazăm pe o analiză care să plece de la ce s-a întâmplat cu alianța CDR, cu alianța DA, găsim deja explicații și elemente comune. Drept urmare, faptul că formezi o alianță doar ca să bați PSD-ul se pare că nu e suficient. Să nu uităm că și CDR-ul și alianța DA au avut ca prim obiectiv să câștige alegerile, să trimită PSD-ul în Opoziție”.

”Ceea ce am văzut eu și atunci când eram purtător de cuvânt în Guvernul Radu Vasile, apoi alianța DA, există două componente esențiale: colaborarea și comunicarea. Dacă acestea două nu sunt de la început clarificate, cum comunici, cum colaborezi, de fiecare dată ne trezim în această situație”, explică ea.

Citiți aici ce spune politologul Andrei Țăranu despre criza din coaliție: https://www.rfi.ro/politica-132918-politologul-andrei-taranu-despre-criza-din-coalitie-nu-salvezi-casa-de-gandaci-dandu

 
Adriana Săftoiu, despre eșecul coalițiilor în România