Chișinău: Stare de urgență, timp de 60 de zile, instituită de PSRM-Șor

poza_parlament_1.jpg

Image source: 
Facebook/Parlamentul R.Moldova

Parlamentul de la Chișinău a declarat stare de urgență, în perioada 1 aprilie – 30 mai, în contextul prevenirii răspândirii coronavirusului. Proiectul de hotărâre a fost votat de majoritatea PSRM – Șor și vine pe fondul criticilor dure ale opoziției care susține că, de fapt, starea de urgență este instituită pentru a amâna alegerile parlamentare anticipate. Mai ales că, în zilele următoare Curtea Constituțională urmează să se expună asupra circumstanțelor pentru dizolvarea Parlamentului. Să spunem că, Legislativul nu poate fi dizolvat pe perioada stării de urgență, potrivit legislației. Între timp, în R.Moldova a început oficial cea de-a doua etapă de vaccinare. Unii consilieri, primari, dar și deputați nu și-au așteptat rândul și s-au vaccinat în locul medicilor, aflați în prima linie.

După câteva ore de dezbateri, proiectul de hotărâre privind starea de urgență a fost votat de majoritatea PSRM-Șor, dar și de un grup de foști democrați. Premierul interimar Aureliu Ciocoi a fost luat la întrebări de deputații PAS, PPDA, PDM. Să spunem că, Aureliu Ciocioi nu a venit cu niciun program sau plan privind noile restricții ce urmează a fi luate. Prim-ministrul în demisie nu a vorbit nici de măsuri de ajutor pentru cetățeni în perioada stării de urgență. Urmează, Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică să vină cu detalii, în perioada următoare, promite Ciocoi.

Potrivit Legii privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război, starea de urgență este definită ca fiind un ansamblu de măsuri cu caracter politic, economic și de menținere a ordinii publice care se instituie provizoriu în unele localităţi sau pe întreg teritoriul ţării. În perioada stării de urgență, este instituit un regim special de intrare și ieșire din țară, este permisă evacuarea provizorie a cetăţenilor din zonele ce prezintă pericol pentru viaţă şi asigurarea obligatorie a acestora cu locuri de cazare permanentă sau provizorie. De asemenea, poate fi dispusă raționalizarea consumului de alimente şi de alte produse de strictă necesitate, introducerea regimului de carantină și luarea altor măsuri sanitaro-antiepidemice obligatorii.

A început a doua etapă de imunizare

Între timp, în R.Moldova a început cea de-a doua etapă de vaccinare anti-Covid. Urmează a fi imunizate persoanele de peste 60 de ani, cele cu comorbidități, profesorii, angajații Ministerului Apărării, forțele de ordine. Concomitent, continuă vaccinarea lucrătorilor medicali din instituțiile medico-sanitare, inclusiv a personalului/beneficiarilor din cadrul azilelor și Centrelor de Plasament temporar sau de lungă durată. Agenția Națională pentru Sănătate Publică a distribuit 14.400 doze de vaccin împotriva COVID-19 către instituțiile medico-sanitare publice din teritoriu, din lotul de 50.400 doze de AstraZeneca, donate de România. Potrivit Ministerului Sănătății, restul vaccinurilor sunt securizate pentru administrarea celei de-a doua doze, persoanelor care s-au vaccinat cu prima doză.

Până în prezent au fost vaccinate împotriva COVID-19, în jur de 39.000 de persoane, ceea ce înseamnă peste 1 la sută din populația R.Moldova.

Unii dintre cei care urmau să se vaccineze în etapa a doua sau a treia, au ajuns să fie imunizați, cu Pfizer, în prima etapă, în locul medicilor. Aici vorbim despre consilieri locali, primari, chiar și un deputat. Fie și-au postat certificatele de vaccinare pe Facebook sau poze după ce au fost imunizați. Asta deși mulți medici nu au fost vaccinați nici măcar cu prima doză.

Până în prezent, în R.Moldova, în jur de 230.000 de oameni s-au infectat cu Covid-19, iar aproape 4950 au decedat din cauza infecției. 

 
Corespondentul RFI, Valeria Vițu despre starea de urgență instituită în R.Moldova