Aleksei Navalnîi anunţă din închisoare: "Totul este bine"

Liderul opoziţiei ruse a anunţat, miercuri seară, pe o reţea de socializare, că nu are probleme în închisoare, deocamdată.

Aleksei Navalnîi se află într-un penitenciar din regiunea Vladimir, la aproximativ 100 de kilometri est de Moscova, conform Comisiei ruse de Monitorizare Penală.

"Totul este bine pentru mine. Există chiar şi o bară de tracţiuni în curte", a anunţat Aleksei Navalnîi, prin Instagram, conform Agenţiei France-Presse şi cotidianului „Ouest France”.

Amintim, o instanţă judiciară din Moscova a decis, la începutul lunii februarie, condamnarea la trei ani şi şase luni de închisoare a lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, pentru încălcarea condiţiilor unei sentinţe cu suspendare. Instanţa a dispus scăderea din sentinţă a zilelor petrecute de Aleksei Navalnîi în arest la domiciliu.

Navalnîi a fost arestat preventiv la 17 ianuarie, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020, când a fost otrăvit cu Noviciok.