China: Sancțiuni pentru foști oficiali din administrația Trump

pompeo.png

Mike Pompeo, fost secretar de stat al SUA în administrația Trump
Image source: 
AFP via rfi.fr

China a anunţat joi sancţiuni împotriva unor oficiali ai fostei administraţii Trump, între care fostul secretar de stat Mike Pompeo, aproape imediat după ce Joe Biden a depus jurământul ca preşedinte al Statelor Unite, informează Reuters, citată de Agerpres.

Ministerul chinez de Externe a declarat, într-un comunicat, că ”cele 28 de persoane cărora le-au fost impuse sancţiuni au planificat, promovat şi executat o serie de acţiuni nebuneşti care au intervenit grav în afacerile interne ale Chinei, au subminat interesele Chinei, au jignit poporul chinez şi au perturbat grav relaţiile China-SUA".

În afară de Pompeo, printre foştii oficiali ai administraţiei Trump vizaţi se mai numără John Bolton, Steve Bannon, Peter Navarro, Robert O'Brien, David Stilwell, Matthew Pottinger, Alex Azar, Keith Krach şi Kelly Craft.

''Acestor persoane şi membrilor apropiaţi ai familiilor lor li se interzice accesul în China continentală, Hong Kong şi Macao. De asemenea, lor şi companiilor şi instituţiilor asociate acestora li se interzice să facă afaceri cu China", se arată în declaraţia ministerului.