Patru foști parlamentari USR nu au renunțat la pensia specială și nu au demisionat înaintea finalului de mandat

dumitru lupescu.jpg

Sursa imaginii: 
facebook

Conform unei anchete a „G4Media.ro”, unul dintre aceștia a fost exclus din partid, ceilalți trei au plecat singuri, iar un fost deputat USR încasează acum două pensii speciale.

Datele puse la dispoziția jurnaliștilor de Camera Deputaților și Senat arată că unul dintre cei care au refuzat să demisioneze, fostul deputat Dumitru Lupescu, este acum beneficiar de două pensii speciale: una de la Parlament și alta de la MApN, fiind și locotenent colonel în rezervă.

Sunt șase foști parlamentari USR în situația de a nu-și fi depus demisiile înainte de finalul mandatului, dar numai patru dintre ei au mandate complete de patru ani și, prin urmare, vor putea solicita pensia specială. Ceilalți doi și-au preluat funcțiile în 2017, respectiv 2019, fiind înlocuitorii unor parlamentari demisionari.

Până la urmă, singurul care a fost exclus din USR din cauză că nu a demisionat înainte de finalul mandatului, așa cum au făcut cei mai mulți parlamentari ai partidului, este fostul deputat Adrian Prisnel. El a invocat nulitatea mandatului imperativ, motivându-și gestul prin faptul că unui parlamentar nu i se poate impune ce să facă.

De asemenea, alți trei foști parlamentari care au refuzat să facă front comun cu colegii lor și să demisioneze din forul legislativ înainte de finalul mandatului pentru a nu beneficia de pensia specială, au plecat din USR singuri, înainte de a fi dați afară.

Unul dintre ei este senatorului George Dircă, ales anterior șef de secție la Consiliul Legislativ și care era oricum obligat să demisioneze din partid pentru a-și păstra funcția nou primită. Fiindcă nu a demisionat însă și din Senat înainte de finalul mandatului, el va fi eligibil pentru a primi pensia specială de parlamentar.

Senatorul Dan Lungu și deputatul Dumitru Lupescu au refuzat și ei să demisioneze din legislativ înainte de finalul mandatului. Asemenea lui Dircă, și ei au plecat din partid înainte de a fi excluși.

În plus, Dumitru Lupescu este în vârstă de 71 de ani, așadar nu mai trebuie să aștepte vârsta de pensionare pentru a beneficia de pensia specială de la Parlament. Potrivit informațiilor „G4Media.ro”, el a fi cerut deja să i se plătească această pensie.

Conform statutului senatorilor și deputaților, un parlamentar poate beneficia de pensie specială de parlamentar dacă a avut cel puțin un mandat întreg.

În acest caz, fostul deputat USR Dumitru Lupescu va primi o pensie specială în cuantum de aproximativ 5.000 de lei pe lună doar pentru cei patru ani petrecuți în Parlament. De asemenea, Lupescu își va putea cumula pensia specială de parlamentar cu cealaltă pensie specială, de militar. El a lucrat în Ministerul Apărării cu gradul de locotenent colonel.

Amintim, la 24 noiembrie, senatorii și deputații USR au anunțat că urmează să demisioneze în bloc din Parlament, începând cu ultima zi a actualei legislaturi, liderul partidului, Dan Barna, susținând că acest gest reprezintă garanția că nu vor beneficia de pensia specială prevăzută de legea în vigoare.