PNL propune guvern de centru dreapta și anunță că vrea șefia Camerei Deputaților

original_consultari_cu_partidele_-_pnl_14_dec_2020_11.jpg

Delegația PNL la consultările de la Cotroceni
Image source: 
presidency.ro

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că i-a prezentat preşedintelui Klaus Iohannis propunerea pentru funcţia de premier, Florin Cîţu, şi că el a fost propus pentru a prelua şefia Camerei Deputaţilor.

Liderul PNL, Ludovic Orban, spune că i-a prezentat președintelui Klaus Iohannis „poziția de principiu a PNL” - formarea unui guvern de centru-dreapta cu posibili parteneri USR PLUS, UDMR și minorități naționale.

„I-am prezentat președintelui poziția de principiu a PNL. PNL rămâne dedicat obiectivului de a forma un guvern de centru dreapta. I-am prezentat președintelui mandatul acordat de BPN și anume - formarea unui guvern de centru dreapta, cu posibili parteneri, USR PLUS, UDMR și minorități naționale, un program de guvernare. De asemenea, i-am prezentat președintelui că propunerea noastră e Florin Cîțu și cealaltă componentă a mandatului - președinția Camerei Deputaților”, spune președintele PNL, Ludovic Orban.

Întrebat despre informațiile potrivit cărora pentru șefia Camerei Deputaților ar putea exista o competiție, Orban a răspuns: „Pot să vă confirm că dacă există o discuție se poate ajunge la o competiție. Dacă câștigă unul dintre competitori, cealaltă formațiune va fi sprijinită pentru a ocupa Senatul, dar nu s-a ajuns la un acord pe această temă”.

Presa a vehiculat, după consultările din weekend, informația potrivit căreia Ludovic Orban a avansat varianta unei competiții deschise în Parlament pentru conducerea Camerei Deputaților.

Întrebat despre propunerea social-democraților referitoare la un guvern de uniune națională, condus de Alexandru Rafila, Orban afirmă: „Nu suntem de acord cu niciun fel de participare a PSD la guvernare”.

PNL este, în această posibilă majoritate, un partener puternic. (...) Sunt dispus să duc negocierile în limita mandatului primit de la BPN. Formarea coalițiilor se naște într-un timp rezonabil. Vom continua discuții, vom căuta ceea ce ne unește și ceea ce considerăm noi că e bine pentru România”, adaugă Orban.

El spune că nu au existat discuții, nici măcar informale, pentru crearea alte majorități.