Acordul de încetare a focului din Nagorno-Karabah. Ce câștigă și ce pierde fiecare parte

alyiev.jpg

Președintele azer Ilham Aliyev (centru) și soția sa, Mehriban Aliyeva (stânga) în timpul unei vizite în regiunile Fuzuli și Jabrayil, recent ocupate, 16 noiembrie 2020
Image source: 
Ministerul Apărării din Azerbaidjan / mod.gov.az

În noaptea de 9 spre 10 noiembrie, liderii Armeniei, Azerbaidjanului și Rusiei au anunțat că s-a ajuns la un acord de încetare a focului pe teritoriul regiunii Nagorno-Karabah. Luptele au început pe 27 septembrie, și s-au soldat cu mii de morți, de ambele părți (potrivit autorităților ruse)

Pentru menținerea păcii, soldații ruși au fost dislocați marți, 10 noiembrie, în Nagorno-Karabah. Acesta este rezultatul acordurilor dintre liderii Armeniei, Azerbaidjanului și Rusiei. Totuși, în Armenia acordul este considerat nerentabil.

Președintele azer Ilham Aliyev a numit acordul o mare victorie, dar prim-ministrul armean Nikol Pashinyan a spus că este obligat să-l accepte doar din cauza situației de pe front.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că acordurile convenite vor crea „condițiile necesare pentru o soluționare echitabilă, pe termen lung și pe scară largă a crizei din Nagorno-Karabah”.

Acordul prevede încetarea totală a focului și a operațiunilor militare în zona de conflict. Acesta a intrat în vigoare pe 10 noiembrie, la miezul nopții (ora Moscovei). Forțele azere și armene sunt obligate să rămână pe poziții. Începe desfășurarea imediată  a forțelor ruse de menținere a păcii: 1.960 de soldați cu arme de calibru mic, 90 de vehicule blindate, 380 de unități mobile și echipamente speciale. Un centru de monitorizare este creat pentru a urmări punerea în aplicare a acordului.

În același timp, Armenia inițiază procedura de transfer al teritoriilor către Azerbaidjan.

 

Ce pierde Armenia

  • Conform acordului semnat, Armenia va trebui să înapoieze Azerbaidjanului mai multe teritorii decât erau prevăzute în planurile de soluționare pașnică discutate anterior.

Ca urmare a războiului din Karabah din 1992-1994, partea armeană a preluat controlul nu numai asupra teritoriului regiunii autonome Nagorno-Karabah, care făcea parte din Azerbaidjan, ci și asupra altor șapte regiuni care făceau parte din  fosta SSR azeră. În trecut, când venea vorba de transferul celor șapte regiuni, doar Jebrail, Fizuli, Lachin, Zangelan, Kelbajar, Aghdam și Kubatly intrau în discuție, potrivit politologului armean Alexander Iskandaryan.

Conform acestui acord, toate vor acum fi sub controlul Azerbaidjanului, unele dintre ele au fost deja capturate, de exemplu Jebrail și Zangelan, iar altele, precum Lachin și Kelbajar, ar trebui restituite.

În plus, orașul Shushi (Shusha) și o parte din teritoriile care au fost de asemenea confiscate la 27 septembrie 2020, inclusiv părți din regiunile Hadrut și Martuni, vor intra sub controlul Baku, a spus Iskandaryan.

Regiunea Kelbajar trebuia restituită, potrivit acordului, înainte de 15 noiembrie, Aghdam și teritoriile regiunii Gazakh, înainte de 20 noiembrie, iar  Lachin înainte de 1 decembrie.

Armenii pot părăsi coridorul Lachin, o zonă cu o lățime de 5 km, care va asigura legătura regiunii Nagorno-Karabah cu Armenia, dar nu va afecta orașul Shusha. Cu toate acestea, situația teritoriilor regiunii Gazakh nu a fost încă complet elucidată.

Inițial, textul acordului întocmit peste noapte de Pashinyan și Aliyev, indica transferul acestora, dar textul postat pe site-ul oficial al Kremlinului în după-amiaza zilei de 10 noiembrie nu conține prevederi referitoare la teritoriile regiunii Gazakh. Secretarul de presă al președintelui rus Dmitri Peskov nu a răspuns încă la întrebările RBC cu privire la motivele discrepanței.

 

  • Dacă Azerbaidjanul păstrează controlul în Nagorno-Karabah asupra zonelor cucerite, Nagorno-Karabah și Armenia pierd o parte din teritoriu, inclusiv orașul antic Shusha. Cucerirea orașului pe 9 mai 1992  a „pus bazele victoriei și a marcat o etapă importantă în renașterea gloriei militare armene”, potrivit presei armene.

 

Acordul va avea un impact semnificativ  și asupra stabilității politice interne. Actualul prim-ministru armean Nikol Pashinyan a ajuns la conducere în primăvara anului 2018, în urma protestelor masive (după alegerile din toamna anului 2018, partidul său, „Mon Pas” a câștigat majoritatea în parlament, adică 88 din 132 de locuri).

El l-a învins astfel pe președintele Serzh Sargsyan, care a fost la conducere zece ani (timp în care care a schimbat Constituția) și, care după transformarea țării în republică parlamentară, a ajuns prim-ministru.

Dar pe măsură ce luptele s-au intensificat și teritoriile s-au pierdut, politicienii din opoziție au început să critice acțiunile guvernului Pashinyan.

La 9 noiembrie, 17 partide din opoziție i-au cerut demisia, inclusiv Partidul Republican al lui Sargsyan și al doilea cel mai mare partid din Parlament, Partidul Armeniei Prospere (24 de locuri).

În dimineața zilei de 10 noiembrie, Pashinyan i-a asigurat pe toți că se află încă în funcție și a făcut apel la calm. Cu toate acestea, o declarație a președintelui Armen Sarkissian sta mărturie pentru divizarea puterii. El a spus că a aflat despre acest acord din mass-media. Situația politică internă din Armenia are un rol major în implementarea acordului, având în vedere că Pashinyan „și-a semnat sentința la moarte din punct de vedere politic”, a declarat politologul Stanislav Pritchin .

 

  • Acordul semnat nu face nicio referire la viitorul statut al regiunii Nagorno-Karabah, la fel cum nu se menționează nici grupul OSCE Minsk, în cadrul căruia au avut loc recentele negocieri de pace.

 

„S-ar putea ca ele să fie în curs de elaborare”, spune Pritchin. Acum era mai important să oprim ostilitățile, deoarece după capturarea orașului Shusha, a apărut oportunitatea ca Azerbaidjanul să ocupe Stepanakert, capitala autoproclamatei republicii Nagorno-Karabah, potrivit experților.

Răspunzând la o întrebare privind viitorul statut al Karabah, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Dmitri Peskov, a declarat că toate documentele juridice anterioare, inclusiv rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU, rămân în vigoare. Aceștia își declară atașamentul față de integritatea teritorială a Azerbaidjanului.

În Armenia, acordurile încheiate au provocat demonstrații - în noaptea de 10 noiembrie, oamenii au pătruns în clădirea Guvernului și în Parlament și l-au atacat pe purtătorul de cuvânt, reprezentantul partidului „Mon Pas”, Ararat Mirzoyan.

 

Ce obține Azerbaidjanul

  • Azerbaidjanul se bucură nu numai de restituirea regiunilor și a orașului Shushi, ci și de restabilirea căilor de comunicare terestre cu Nahicevan.

Acordul prevede deblocarea tuturor traseelor economice și de transport din regiune. Armenia va elibera rute de transport între regiunile de vest ale Azerbaidjanului și Republica Autonomă Nahicevan, controlul acestora fiind efectuat de serviciul de frontieră FSB (Serviciul Federal de Securitate) al Rusiei.

 

  • Acordul încheiat consolidează rolul lui Ilham Aliyev de șef al statului, a spus Pritchin. Aliyev, în vârstă de 58 de ani, a condus țara din 2003, succedându-l pe tatăl său Heydar Aliyev care a fost la conducere din 1993.

Ilham Aliyev a ajuns la putere pe fondul instabilității politice interne cauzate de războiul din Karabah. Acum Aliyev Jr. Respectă promisiunea tatălui său de a recuceri Karabah. Având în vedere importanța acestui subiect, următorii 20-30 de ani, puterea se va concentra în jurul său, subliniază expertul.

 

  • Alianța cu Turcia este întărită. De la începutul ostilităților, Ankara a oferit sprijin militar și tehnic pentru Baku. Președintele Recep Tayyip Erdogan a apărat la nivel diplomatic dreptul Azerbaidjanului de a-și recâștiga teritoriile prin mijloace militare. De asemenea, Turcia a facilitat trimiterea pe front a luptătorilor din Siria.

 

Ce obține Rusia

De la începutul conflictului, experții au atras atenția asupra poziției Kremlinului. Rusia a cerut ambelor părți să înceteze focul, primul acord de încetare a focului fiind încheiat la Moscova, pe 10 octombrie, dar acesta nu a durat nici măcar o zi.

Acordul actual redă Moscovei rolul său de lider în Caucazul de Sud. Pentru Kremlin rezultatul este destul de bun, spune Fyodor Lukyanov, redactor-șef al secțiunii în limba rusă a revistei Global Affairs. „Statutul quo nu a putut fi menținut după ce a devenit clar că Armenia nu mai este capabilă să obțină victoria în acest conflict militar.

„Până acum era normal să presupunem că Armenia va câștiga, dar de această dată azerii au fost mai bine pregătiți. Dacă nu există suficientă putere militară, atunci întreaga structură construită de-a lungul anilor se prăbușește”, a explicat expertul.

Pentru Rusia, noul model este favorabil, ea rămâne principalul actor din regiune, iar Armenia devine și mai dependentă de prezența sa, a declarat Lukyanov.

Putem vorbi despre sfârșitul efectiv al existenței Grupului OSCE Minsk, subliniază expertul. În textul acordului, OSCE nu este menționată în niciun fel, iar copreședinții săi, Franța și Statele Unite, nu au fost menționați ca participanți activi la pregătirea acestuia.

Principalele costuri ale realizării planului revin Moscovei. Militarii ruși însărcinați cu menținerea păcii s-au stabilit deja în Nagorno-Karabah pentru o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea unei prelungiri. De asemenea, coridorul transporturilor către Nahicevan va fi asigurat de grănicerii ruși.

 

Ce obține Turcia

  • Turcia a prins rădăcini în Caucazul de Sud. „Avantajele Turciei sunt destul de evidente, ea a obținut un succes incredibil, ca parte la cel mai important conflict regional.

În ultimii ani, Turcia și-a extins într-un fel sau altul Influența în toate teritoriile care au aparținut Imperiului Otoman. În Nagorno-Karabah, ea a jucat un joc impecabil , fără a risca nimic și fără a plăti costuri speciale ”, spune Lukyanov.

„Turcia a arătat încă o dată în ultimul deceniu că este o țară care nu doar pretinde statutul de centru regional al puterii, ci este capabilă și să apere și să pună în practică aceste revendicări ”, a declarat Yuri Mavashev, directorul Centrului rus de cercetări privind politica Turciei.

„Fără control în regiunea Caucazului de Sud nu se poate vorbi de securitatea energetica a Turciei. În principiu este vorba de conductele de gaz, atât cele actuale (TANAP, Bakou-Tbilissi-Ceyhan), cât și cele din Asia Centrală”, explică Mavashev.

Mai mult, dacă nu ar controla regiuni din Caucazul de Sud, Turcia nu ar putea fi un adevărat lider în Orientului Mijlociu, subliniază el.

 

  • Al cincilea punct al acordului este controversat. Aliyev a declarat că are în vedere o misiune comună de menținere a păcii ruso-turce. Totuși purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Rusia, Maria Zakharova, insistă că este vorba exclusiv de menținerea păcii rusești, potrivit declarației oferite postului de radio Ecoul Moscovei.

 

Traducere de Anda Costiuc după https://www.rbc.ru/politics/10/11/2020/5faa0bfb9a79472d1159c5e8?from=from_main_2