Pence contra Harris, dezbaterea ultimei șanse

dezbatere-vici.jpg

Sursa imaginii: 
Saul Loeb, Brendan Smialowski/AFP via France 24

A avut loc, miercuri seară, în sala de spectacole Kingsbury de la Universitatea statului Utah - Salt Lake City, singura dezbatere a candidaților la funcția de vice-președinte al Statelor Unite. Democrata Kamala Harris și Republicanul Mike Pence au abordat în 90 de minute, la adăpostul plexiglas-ului și distanței fizice de 4 metri, o serie de subiecte fierbinți ale actualității: pandemia, economia, mediul și dereglarea climatică, numirea de ultimă oră a unei judecătoare la Curtea Supremă, politica externă cu accent pe China, rolul Statelor Unite în lume.

Corespondentul RFI Radu Tudor a urmărit dezbaterea:

 

 

Istoria s-a insinuat întotdeauna în dezbaterile secunzilor, dar niciodată cu violența și imediatețea de astăzi.

Un virus subestimat sau de-a dreptul ignorat bântuie de câteva zile prin Casa Albă, unde un președinte cramponat în negare și fantasmagorii epidemiologice rămâne din ce în ce mai singur.

Singur, repudiat, posibil afectat psihic și emoțional de tratamentul dur anti-Covid la care e supus de vineri,  surclasat în sondaje.

Misiunea de a voala verbal această tristă realitate i-a revenit ieri vice-președintelui Mike Pence, cel care a gestionat direct dezastrul pandemic american din postura de lider al celulei de criză.

"Prioritatea  absolută a președintelui Trump a fost, din prima zi, sănătatea americanilor. Când erau mai puțin de cinci cazuri, toate provenite din China, președintele a făcut ce nici un predecesor al său n-a îndrăznit: a suspendat traficul de pasageri din China, a doua economie a lumii".

Stăpânește la perfecție arta obedienței, Mike Pence, soldat disciplinat, cu inflexiuni retorice de epocă stalinistă, slujitor cu spinarea mereu încovoiată în fața unui stăpân capricios, căruia public nu i-a ieșit nici o clipă din vorbă.

Analogii cu prezentul prezidat de Trump și Pence trebuie căutate în urmă cu mai bine de un secol, în 1918-19, la finele Primului Război Mondial, când la timonă era Woodrow Wilson iar țara era răvășită de Gripa Spaniolă ce avea să ucidă 675.000 de americani.

"Wilson a fost călăul.  S-au molipsit, fiica, secratara, gărzile de corp. Partea tragică este că au fost contaminați și soldații trimiși în Europa în așa numitele "nave-coșciug", peste implorarile  medicilor militari și ofițerilor. Wilson i-a ignorat, și apoi s-a închis într-o tăcere publică totală, refuzând să le spună americanilor adevărul, să-i protejeze, să se scuze", reamintea istoricul Michael Beschloss. După 2 octombrie 1919, când Wilson a suferit o pareză, soția sa Edith și doctorul său personal au ascuns publicului adevărul despre degradarea stării de sănătate a șefului Casei Albe.

"Am fost martorii celui mai mare eșec al unei Administrații din istoria Americii. Președintele și vicele au fost informați la 28 ianuarie despre natura maladiei, despre letalitatea ei, despre faptul că-i afectează și pe tineri. Au știut, dar au ascuns adevărul", a punctat colistiera Democrată, senatoare de California din ianuarie 2017 după o carieră, începută în 2003, de procuror în San Francisco și apoi, din 2010 până-n 2016, de ministru statal al Justiției. În vârstă de 56 de ani pe care-i va împlini la 20 octombrie - cinci mai puțini decât oponentul ei de ieri - indo-jamaicana Kamala Harris este a treia femeie care urcă pe scena duelurilor retorice vice-prezidențiale și prima de culoare.

La 11 octombrie 1984 a fost  Democrata Geraldine Ferraro, într-o confruntare, descrisă drept "vie" în presa vremii, cu George Bush Sr., pus în situația ingrată de a face apologia politicii lui Ronald Reagan în America Centrală și de a para acuzele de neglijență în legătură cu atacul terorist, petrecut în aprilie '83, asupra ambasadei americane de la Beirut. În 2012 a făcut istorie, la St. Louis  în Missouri, Republicana Sarah Palin, într-un dialog de o curtoazie ce pare astăzi complet demodată cu Joe Biden.

A fost o excepție, acel duel, și într-o altă privință: singură dată în toată istoria turnirurilor vice-prezidențiale formale, care a început la 15 octombrie 1976 la Houston, cu Walter Mondale contra Bob Dole, în care dezbaterea secunzilor a avut audiență mai mare - aproape 70 de milioane - decât fiecare dintre cele trei ale capilor de listă.

A fost mai ritmată, acea dezbatere, cu blocuri tematice de 5, nu zece minute ca ieri, și cu o felie temporală mai substanțială consacrată politicii externe.

Politică externă n-a lipsit nici ieri, urmând căile retorice bătătorite ale epocii.

"Donald Trump a trădat prietenii Americii și a îmbrățișat dictatori. Rusia, de exemplu. Serviciile noastre de informații au spus, în unanimitate, că Rusia a intervenit în alegerile din 2016 și este activă în acest an. Donald Trump a ales să-l creadă pe Putin.  S-a îndepărtat de prietenii din NATO și a repudiat acordul nuclear cu Iran-ul.  Siguranța Americii este mai redusă astăzi din cauza unilateralismului și izolaționismului practicate de Trump", a considerat senatoarea de California.

"Am fost alături de aliații noștri, ferm dar exigent. NATO contribuie acum mai mult la bugetul comun de apărare, iar alianțele noastre din Extremul Orient au fost întărite", a explicat vicepreședintele, care are o bogată experiență legislativă, ca deputat federal  din 2001 până-n 2013, și executivă în ipostaza de guvernator al statului său de obârșie, Indiana.

Tensiunile acestui moment politic unic au răbufnit și în alte zone tematice, tensiunile rasiale de pildă, sau dereglarea climatică.

"Progresele ambientale le-am înregistrat tocmai pentru că avem o robustă economie de piață. E remarcabil că Statele Unite au redus emisiile de bioxid de carbon mai mult decât țările rămase în acordul de la Paris. Am făcut-o prin inovație, cu gaze naturale și cu fracturarea hidraulică. Știu că Joe Biden spune acum altceva, dar și el și dvs, doamna senator, v-ați angajat în repetate rânduri să abandonați combustibilii fosili și să eliminați fracturarea hidraulică".

Până la urmă, dacă e să dăm crezare experienței istorice, dezbaterile vice-prezidențiale au un efect neglijabil asupra evoluției cursei electorale. Exemplul clasic este 1988, când Democratul texan Lloyd Bentsen a făcut șmotru cu un alt fiu al statului Indiana, senatorul Dan Quayle. N-a folosit la nimic: George Bush Sr. și-a surclasat rivalul, Democratul Michael Dukakis, cu 426 la 111 în Colegiul Electoral. Una dintre cele mai usturătoare înfrângeri din istoria electorală a Statelor Unite.

Dacă secunzii n-au efect palpabil asupra verdictului popular, întrebările obsedante e posibil să aibă.

"Știm acum că Donald Trump are datorii de 400 de milioane de dolari. La cine? Ar fi foarte bine să știm. Alegătorii au dreptul să știe cui datorează bani președintele, comandantul suprem, au dreptul să știe ce influențează deciziile prezidențiale, intersul național sau cel personal", a opinat Kamala Harris.