Raport CE privind statul de drept: Avertismente pentru Ungaria și Polonia, îngrijorare pentru România

Primul Raport al Comisiei Europene privind situația statului de drept în toate cele 27 de state membre, conține o serie de avertismente adresate direct Ungariei și Poloniei, dar și anumite ”îngrijorări” privind situația din  Bulgaria, România, Croația și Slovacia.

Documentul, consultat de Politico.eu și Reuters citate de hotnews.ro, conține un audit pe mai multe domenii, în toate statele membre: sistemul național de justiție, lupta anticorupție, pluralismul și libertatea presei, dar și principiul separării puterilor în stat.

”Există cazuri în anumite țări unde rezistența statului de drept este pusă la încercare”, se arată în document, potrivit Politico.eu.

Potrivit aceleiași surse, textul atrage atenția asupra nerespectării independenței justiției în Ungaria și Polonia, menționând ”alte provocări” în Bulgaria, România, Croația și Slovacia.

Amenințările la adresa jurnaliștilor reprezintă și ele un motiv de îngrijorare în cazul Bulgariei, Croației, Ungariei, Sloveniei și Spaniei, se mai arată în draft.

Ungaria și Polonia, care deja au fost sancționate prin declanșarea primelor proceduri prevăzute în Articolul 7 al tratatului european, sunt pe poziții ostile oficialilor de la Bruxelles, amenințând cu blocarea bugetului și a pachetului de relansare economică după pandemia de coronavirus dacă se ajunge la situația ca accesul la fondurile UE să fi condiționat de adoptarea recomandărilor privind statul de drept.

Documentul urmează să fie aprobat miercuri de colegiul comisarilor.

Comisarul european pe justiție, Vera Jourova, a declarat marți că măsurile propuse vizează noi instrumente privind statul de drept și introducerea unui nou mecanism de prevenție.

”Exista un gol, ne lipsea un instrument care să ne permită să identificăm problemele într-o etapă incipientă..avem deja procedura de infringement, avem procedura Art. 7 (suspendarea dreptului de vot în Consiliu -n.red), dar acestea sunt instrumente care ne permit să reacționăm când este deja prea târziu”, a explicat Jourova, citată de Politico.eu.

Raportul mai precizează că pandemia de coronavirus a fost ”un test la stres” pentru statul de drept de-a lungul întregului bloc comunitar, subliniind că măsurile privind starea de urgență adoptate de guvernele europene au mers ”mult prea departe”.

"Atunci când atribuțiile excepționale din starea de urgență diminuează controlul instituțional asupra factorilor de decizie, rolul presei și al societății civile de a veghea asupra decidenților este și mai important. Cu toate acestea, în unele state membre, societatea civilă și media întâmpină noi obstacole”, se mai arată în raport, potrivit Reuters.