Încă nu se știe cine e primarul sectorului 1. BEC nu a confirmat un câștigător

Clotilde Armand USR PLUS nou grup PE.jpg

Clotilde Armand candidează pentru un loc în PE (Sursa foto: Facebook/Clotilde Armand)
Clotilde Armand candidează pentru un loc în PE (Sursa foto: Facebook/Clotilde Armand)

Scandal fără precedent la Biroul Electoral al Sectorului 1 al Capitalei, după alegerile locale: candidații PSD și USR PLUS spun că au câștigat alegerile și cer renumărarea voturilor, iar Clotilde Armand cere intervenția Parchetului General în acest caz.

Candidatul PNL-USR PLUS la Primăria Sectorului 1, europarlamentarul Clotilde Armand, cere Parchetului General să preia ancheta legată de situaţia de la Biroul Electoral al Sectorului 1. Acolo este deja în desfăşurare o anchetă a Poliţiei în urma acuzațiilor de fraudă formulate de reprezentanții USR-PLUS. Aceștia au semnalat luni nereguli grave legate de procesele verbale în care erau consemnate voturile primite de candidaţi.

Daniel Tudorache, primarul în funcție și candidat pentru un nou mandat din partea PSD, a acuzat USR că pune presiune asupra reprezentanţilor din biroul electoral Sector 1 și că este un lucru ilegal. El susține că un curier s-a dus să strângă procesele verbale de la reprezentanţii PSD, care erau mai puţin de 100.

„Era curier. Are dreptul să strângă procesele verbale. Nu știu dacă erau 100 (de procese verbale – n.r.). Cu siguranță erau mai puține. Dar avea dreptul să strângă procesele verbale de la reprezentanții PSD din secție. S-a dus în cel loc pentru că cineva le strângea și mergea cu ele la partid. Este un reprezentant al partidului care strânge de la reprezentanții noștri din secție, procesele verbale. Atâta tot”, a spus Tudorache.
El a adăugat că după solicitarea pe care a făcut-o pentru renumărarea voturilor, BEC va stabili cine este câştigător şi a ţinut să reitereze că numărătoarea paralelă a PSD a arătat că el are cu 200 de voturi în plus faţă de candidata USR Clotilde Armand.

Poliţia desfăşoară cercetări in rem pentru falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale ca urmare a acuzaţiilor de fraudă la alegerile pentru Primăria Sectorului 1, opt persoane fiind deja audiate după ce luni, printr-un apel la 112 s-a reclamat că un bărbat, candidat al unui partid pentru funcţia de consilier, ar fi fost văzut iesind din clădirea unde a funcţionat un birou electoral al Sectorului 1, de către mai mulţi reprezentanţi ai altor partide politice, având asupra sa mai multe procese verbale. AEP verifică autenticitatea celor 473 de procese verbale găsite asupra bărbatului.

Potrivit datelor provizorii de la BEC la ora 12, candidatul susţinut de PNL şi USR PLUS la Primăria Sector 1, Clotilde Armand, se menţine pe primul loc la alegerile locale cu 41,02% din voturi, la diferenţă mică de candidatul PSD, Daniel Tudorache, care are 39,79%, după numărarea a 95,55% dintre voturi.