Pagina de istorie: Elena Văcărescu, cea care ar fi putut să fie regină a României

elena-vacarescu.jpg

Elena Văcărescu
Sursa imaginii: 
rador.ro

Pagina de istorie de azi ne aduce aminte despre o personalitate feminină care ar fi putut ajunge regină a României. Este vorba despre Elena Văcărescu, născută în 21 septembrie 1868, la București. Deși nu a ajuns cap încoronat, ea a rămas în istorie drept scriitoare româno-franceză, dar și diplomat.

Fiica diplomatului Ioan Văcărescu, nepoată pe linie directă a poeților Ienăchiță și Iancu Văcărescu, Elena Văcărescu și-a făcut studiile în Franța, la Sorbona. Revenită acasă, ea a devenit una dintre doamnele de onoare ale reginei Elisabeta a României, iar din această postură l-a cunoscut pe cel care avea să moștenească tronul României, principele Ferdinand, nepotul de frate al regelui Carol I.

O idilă s-a născut între Elena și Ferdinand, idilă încurajată de regina Elisabeta, însă nu și de regele Carol I, nici de Guvernul României, condus atunci de Lascăr Catargiu. Statutul Casei Regale nu admitea o căsătorie a lui Ferdinand decât cu principesă dintr-una dintre casele domnitoare din Europa.

După ce Carol I a aflat de iubirea dintre Elena și Ferdinand, a luat câteva măsuri drastice, pentru a-i despărți pe tineri: Elena a fost exilată în Franța, iar Ferdinand a plecat la castelul din Sigmaringen, amenințând cu sinuciderea. Chiar și regina Elisabeta a fost trimisă, drept pedeapsă, la reședința familiei sale din Neuwied.

Stabilită la Paris, Elena Văcărescu, sau Helene Vacaresco, a devenit o figură marcantă a culturii românești și franceze. A scris numeroase volume de poezii, proză, memorialistică și culegeri de literatură populară românească. A tradus în limba franceză din poeziile lui Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Octavian Goga, George Topârceanu și mulți alții.

În 1925 va fi prima femeie primită în rândurile Academiei Române. Doi ani mai târziu a fost răsplătită și cu Legiunea de Onoare de către președintele Franței.

Elena Văcărescu a avut însă și o bogată activitate diplomatică pentru România, mai puțin cunoscută publicului larg. În perioada Primului Război Mondial, a militat de la Paris pentru realizarea și recunoașterea internațională a Marii Uniri de la 1918. În anul 1919, a fost numită, de Regele Ferdinand I al României, secretar general al Asociației Române pe lângă Societatea Națiunilor, funcție deținută pentru o perioadă de douăzeci de ani.

A reprezentat România la Societatea Națiunilor, ca delegat supleant între 1922 și 1938. Elena Văcărescu a fost singura femeie cu rangul de ambasador (delegat permanent) din istoria Societății Națiunilor.

Elena Vacarescu a murit în 1947, fără să se fi căsătorit vreodată. În 1959, osemintele Elenei au fost aduse în România, unde au fost reinhumate în cripta familiei Văcărescu din Cimitirul Bellu.

 

Rămâneţi alături de noi la Pagina de istorie pentru a afla poveşti din trecut, dar şi pentru că presa de azi este ciorna istoriei de mâine.

Ascultați rubrica ”Pagina de istorie” în fiecare zi, de luni până vineri, dimineața de la 8.30 și de la 9.55 și după amiaza de la 17.20, numai la RFI România

Toate edițiile rubricii Pagina de Istorie: http://www.rfi.ro/tag/pagina-de-istorie