Lukaşenko i-a cerut lui Putin mai multe tipuri de arme, la întâlnirea de la Soci

lukashenko_putin.jpg

Alexandr Lukașenko și Vladimir Putin
Image source: 
arhiva AFP via france24

Președintele Belarusuui a declarat că i-a cerut liderului rus să-i aprovizioneze ţara cu mai multe tipuri de arme, anunță agenţia de ştiri de stat Belta, preluată de Reuters.

Aleksandr Lukașenko a făcut acest anunț miercuri, în cadrul unei discuţii cu ministrul rus al apărării - Serghei Şoigu, la Minsk: "I-am cerut preşedintelui Rusiei mai multe noi tipuri de arme".

Liderul Belarusului nu a precizat însă și ce tipuri de arme i-a solicitat omologului său de la Moscova.

"Putem menţine situaţia sub control nu numai în Belarus, ci şi de-a lungul frontierelor noastre", a adăugat Lukaşenko.

Cele două țări vecine efectuează în prezent exerciţii militare comune, care se vor prelungi până spre sfârşitul lui septembrie. Aleksandr Lukaşenko a mai spus că cele două ţări ar trebui să deruleze mai multe astfel de exerciţii militare.

Președintele belarus, care se confruntă cu proteste în masă pe plan intern după alegerile prezidenţiale, despre care demonstranţii susţin că au fost fraudate, a mai spus că noul scrutin prezidenţial va fi organizat după ce ţara va adopta o nouă constituţie.

Declarațiile lui au loc după o întâlnire cu Vladimir Putin în staţiunea Soci de la Marea Neagră, luni, ocazie cu care liderul de la Minsk a obţinut și un împrumut de 1,5 miliarde de dolari din partea Rusiei.

Amintim, ministerul Apărării din Belarus a comunicat marţi că nu exclude un răspuns în forţă la ameninţările pe care le resimte.

Oficialii militari a avertizat că la orice ameninţare se va răspunde în cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă, structură post-sovietică din care face parte şi Rusia.

Aceștia consideră că mai multe ţări încearcă să deterioreze relaţiile dintre Belarus şi Rusia.