Liban: liderii Hezbollah nu au fost implicați în asasinarea lui Rafic Hariri

hariri-rafic-poza-mai-mica.jpg

Fostul premier libanez, Rafic Hariri

Nu există probe care să dovedească implicarea Hezbollah sau a guvernului sirian în asasinatul fostului prim ministru libanez Rafic Hariri în februarie 2005, declară judecătorul care a citit verdictul dat de Tribunalul special pentru Liban.

Hezbollah și Damascul sunt declarate nevinonate de Tribunalul special pentru Liban (TSL).

Conform instanței internaționale cu sediul la Haga, nu există dovezi privind implicarea Hezbollah în atentatul cu camionetă capcană, în care au fost uciși Rafic Hariri și alte 21 de persoane în februarie 2005 în Beirut, a declat judecătorul David Re citind verdictul.

Tribunalul, susținut de ONU, a trebuit să decidă marți implicarea a altor patru bărbați acuzați că ar fi participat la atentat.

Astfel, unul dintre aceștia - Salim Ayyash, a fost găsit vinovat de conspiraţie în vederea comiterii unui act de terorism, de uciderea lui Rafic Hariri, a altor 21 de persoane şi de tentativă de ucidere a încă 226 de persoane, la 14 februarie 2005.

Ceilalţi trei inculpaţi, Hussein Hassan Oneissi, Assad Hassan Sabra şi Hassan Habib Merhi, au fost achitaţi de judecătorii Tribunalului special pentru Liban, care are sediul la periferia oraşului olandez Haga.

Al cincilea inculpat, Mustafa Badreddine, comandant al entităţii militare a Hezbollah, a fost ucis în conflictul din Siria, în 2016.

Verdictul a fost dat în absența suspecților, fiind judecați în contumancie.

Gruparea șiită Hezbollah, actor important pe scena politică libaneză, a negat orice implicare.

Liderul grupării, Hassan Nasrallah, a declarat că nu este interesat de verdictul tribunalului și dacă unul dintre membrii grupării va fi declarat vinovat, Hezbollah îi va clama nevinovăția.

Creat în baza unei rezoluții a Consiliului de Securitate ONU, tribunalul "a fost foarte contestat ", libanezii rămânând "profond divizați" pe acest subiesc declară Karim Bitar, profesor de relații internaționale la Paris și Beirut.

Dar "ei au atât de multe probleme de altă natură, încât au tendința de a ridica din umeri în această privință, cu excepția celor direct implicați ", a explicat el pentru AFP cu câteva zile înainte de dubla explozie din portul Beirutului.