Dan Barna la RFI: Senatorii USR vor vota legea carantinei, s-a ajuns la o formă corectă

Dan Barna macel USR PLUS zarva democratie.png

Dan Barna răspunde criticilor din USR
Dan Barna răspunde criticilor din USR

Legea carantinei și izolării este necesară, iar USR o va vota joi în plenul Senatului, declară la RFI președintele formațiunii, Dan Barna. El critică PNL, pentru că a venit cu legea foarte târziu, dar acuză și PSD-ul că a simțit nevoia să puncteze electoral în această perioadă.

Dan Barna anunță că senatorii USR vor vota legea carantinei și izolării: ”Fără îndoială, USR-ul va vota pentru această lege, vom susține legea, am fost prezenți cu amendamente numeroase și în dezbaterea de la Cameră. Ieri, colegii mei senatori de asemenea au participat la comisie și la discuțiile privind această lege. S-a ajuns la o formă care e într-adevăr, zicem noi, corectă, dar dincolo de asta, necesitatea legii e una indiscutabilă, o vom susține cu toate voturile colegilor mei”.

Președintele USR spune că legea carantinei și izolării ”a stat în Parlament mult mai mult decât era necesar, pentru că majoritatea PSD a simțit nevoia să mai și puncteze puțin electoral în această luptă împotriva unui PNL, care a dus legea, foarte clar, mult prea târziu în Parlament”.

Dan Barna, despre legea carantinei și izolării