Papa Francisc se declară îndurerat de decizia Turciei de a transforma catedrala Sfânta Sofia în moschee

Papa Francisc se declară „profund îndurerat“ din cauza deciziei Turciei ca Hagia Sophia să redevină moschee. O hotărâre judecătorească a anulat statutul de muzeu al Catedralei Sfânta Sofia, care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.

„Gândurile mele merg spre Istanbul. Mă gândesc la Sfânta Sofia şi sunt profund îndurerat“, a spus Papa Francisc în timpul slujbei săptămânale din Piaţa Sf. Petru.

Preşedintele turc Tayyip Erdogan a anunţat că primele rugăciuni la Sfânta Sofia vor avea loc pe 24 iulie, după ce catedrala a fost transformată în moschee în urma unei hotărâri judecătoreşti care i-a anulat statutul de muzeu.

Consiliul Mondial al Bisericilor i-a cerut lui Erdogan să-şi schimbe decizia, în timp ce Patriarhul Bartolomeu, liderul spiritual al creştinilor ortodocşi a numit acţiunea ca fiind „dezamăgitoare”.

Statele Unite, Grecia și UNESCO au criticat la rândul lor decizia regimului Erdogan.

Hagia Sofia a mai fost transformată în moschee de otomani când au cucerit Constantinopolul.

Catedrala Sfânta Sofia a devenit în ultimii ani al doilea cel mai vizitat obiectiv turistic din Turcia. Peste 3,3 milioane de persoane i-au trecut pragul anual.