Ion Bogdan Lefter: Acțiunile golănești ale PSD îl ajută pe Nicușor Dan să se profileze mai ferm

ion_bogdan_lefter_psd_nicusor_dan.jpg

Nicușor Dan vrea să fie primarul Capitalei (Sursa foto: Facebook/Nicușor Dan)
Nicușor Dan vrea să fie primarul Capitalei (Sursa foto: Facebook/Nicușor Dan)

Bruiajele PSD la adresa lui Nicușor Dan îl avantajează pe candidatul dreptei la Primăria Capitalei. Iată ce crede analistul politic Ion Bogdan Lefter, după un nou episod în care deputatul a fost împiedicat să țină o conferință de presă în aer liber.

Nicușor Dan, candidatul susținut de USR-PLUS, PNL și PMP la Primăria Capitalei, a susținut joi o conferință pe o stradă din Sectorul 5, într-un cor de claxoane ale unor șoferi de camion angajați ai Primăriei de Sector, conduse de Daniel Florea, membru PSD.

Nicușor Dan a fost împiedicat acum câteva săptămâni de viceprimarul general, Aurelian Bădulescu, să discute cu jurnaliștii pe trotuar, în Prelungirea Ghencea.

Aceste incidente arată disperarea primarului Gabriela Firea, crede scriitorul și analistul politic Ion Bogdan Lefter: ”Consecințele cred că sunt foarte favorabile domnului Nicușor Dan, care e un om cu calități (...), dar nu e totuși un politician cu impetuozitate și cu bun profil de competitor de campanie. Or acest deficit tinde să fie compensat de aceste bruiaje, contrareacții ale reprezentanților PSD, ale de fapt interpușilor primăriței generale (...). Îl ajută pe Nicușor Dan să crească, să se profileze mai ferm, să vadă tot bucureșteanul că el e victima unor asemenea acțiuni până la urmă golănești, huliganice, de împiedicare a liberei exprimări a opiniei”.

 
Ion Bogdan Lefter, despre bruiajele PSD la adresa lui Nicușor Dan