Eugen Tomac (PMP): România trebuie să se pregătească de recesiune

Eugen Tomac eurodeputat PMP vaccinare Covid.jpg

Sursa foto: Facebook/Eugen Tomac
Sursa foto: Facebook/Eugen Tomac

Sistemul bugetar trebuie ajustat, în contextul crizei generate de coronavirus, declară la RFI președintele PMP, Eugen Tomac, care crede că ”ar fi cea mai mare eroare să dăm afară oameni în această perioadă”. El spune pe fondul indeciziei Guvernului privind șomajul tehnic pentru angajații de la stat că presiunea nu poate fi pusă doar pe umerii mediului privat.

Eugen Tomac consideră că ”România trebuie să se pregătească de recesiune. Trebuie să fim solidari cu toții. Nu putem pune totul în spatele privaților sau sancționa doar salariații din sistemul public”.

”Ar fi cea mai mare eroare să dăm afară oameni în această perioadă. Cea mai sănătoasă formulă este să fim solidari și acolo unde trebuie să ajustăm, să ajustăm, pentru că oricât de critică ar fi Opoziția la ora actuală față de Guvern, nimeni nu este absurd să nu înțeleagă că această criză a lovit tot globul și nu am adus-o noi, prin politici absurde. Deci e nevoie de solidaritate și de foarte multă viziune în măsurile pe care și le asumă statul în următoarea perioadă. Cu cât mai mult întârziem, cu atât mai grave vor fi consecințele”, crede liderul PMP.