Coronavirus|Stelian Tănase: Comunicarea e foarte proastă. Difuzarea imnului pe străzi, o comedie sinistră

Stelian Tanase comunicare coronavirus proasta imn farsa.jpg

Stelian Tănase: Lucrurile nu sunt ținute sub control, în privința comunicării (Sursa foto: Facebook/Stelian Tănase)
Stelian Tănase: Lucrurile nu sunt ținute sub control, în privința comunicării (Sursa foto: Facebook/Stelian Tănase)

Autoritățile comunică prost pe tema coronavirusului, crede politologul și scriitorul Stelian Tănase, care atrage atenția că sunt importante atât conținutul mesajului, cât și tonul folosit, în timpul carantinei.

Stelian Tănase explică unde greșesc comunicatorii statului în aceste zile de carantină: ”Depindem foarte mult de această comunicare, depindem foarte mult de ton, depindem de purtătorul de mesaj, depindem de mesaj și lucrurile astea nu cred că sunt ținute sub control (...). Comunicarea este foarte proastă și toate problemele pe care le-am avut în ultima vreme nu au fost atât de la problemele în sine, cât de la tipul de comunicare”.

Scriitorul spune că ”o problemă este propriu-zis conținutul, ceea ce vor să ne comunice și am senzația că adesea intră nepregătiți, nefiind foarte bine stabiliți între ei ce comunică și ce nu comunică și în ce termeni. Și atunci se reped, spun niște lucruri și a doua zi se dezic, dacă nu chiar în aceeași zi. Vă amintesc schimbul de mesaje contradictorii între Iohannis și Orban în legătură cu bătrânii. Iohannis ne-a îndemnat să nu ieșim din casă, cei de peste 65 de ani, mă număr printre ei și a venit Orban seara și a spus cam așa: s-a rostogolit o informație că bătrânii nu trebuie să mai iasă din casă. Nu, nu, nu, nu s-a rostogolit, Iohannis chiar a spus asta. Punct. Or asta nu e comunicare, îmi pare foarte rău, că toată lumea a rămas nedumerită”.

Stelian Tănase critică decizia autorităților de a transmite imnul de stat pe străzi prin difuzoarele mașinilor de Poliție: ”Asta e una din cele mai sinistre comedii pe care le-a inventat acest Guvern, cu acest ministru Vela, să pună echipajele de Poliție, cu megafoanele lor, să cânte imnul. Nu am înțeles de ce, ar trebui să ne explice. Înțeleg să patruleze armata, jandarmii, Poliția pe străzi, pentru că în asemenea momente se întâmplă acte de vandalism, de tâlhărie (...), dar povestea asta să se cânte imnul este una din cele mai stupide farse pe care le-a putut face un ministru”.

Stelian Tănase, despre comunicarea pe tema coronavirusului