Ludovic Orban, nominalizat pentru postul de premier

Ludovic Orban, desemnat a treia oară premier. Partidele promit că guvernul Orban 3 va trece în scurt timp.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că îl desemnează pe Ludovic Orban să formeze un nou guvern, în urma teleconsultărilor cu partidele politice. ”Trebuie să ne concentrăm sută la sută” pe combaterea epidemiei, a spus șeful statului care adaugă că are promisiunea partidelor că nu vor bloca numirea noului executiv, poate chiar în ședința extraordinară de sâmbătă, astfel încât acesta să își poată începe activitatea imediat.

De altfel, explicând de ce l-a desemnat din nou pe Ludovic Orban, președintele Iohannis a spus că, pe lângă că a fost singura propunere venită de la partid, Orban a fost cel care a asigurat guvernarea ”deplin” sau ”interimar” dar ”foarte bine” și nu există motive să nu continue în aceiași direcție. Șeful statului a mai explicat că o schimbare radical a executivului în plină criză de coronavirus ar fid at serios lucrurile peste cap. ”Este imposibil de imaginat ca în timpul acestei lupte să schimbăm totul peste noapte fiindcă atunci nimic nu ar mai funcționa”, a continuat Klaus Iohannis. Acesta a salutat faptul că toate partidele, inclusive opoziția, au avut de această dată ”abordări consistente, mature și constructive”. ”Toți au înțeles că suntem într-o situație de criză și nu e loc de răfuieli politice” și au promis că vor vota urgent în Parlament cabinetul Orban 3, poate chiar în ședința de sâmbătă, a mai spus Iohannis.

Anterior, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților și lider interimar al PSD, le-a cerut parlamentarilor printr-un mesaj intern să participe sâmbătă dimineață la ședința parlamentului pentru învestirea noului guvern. Ciolacu le-a mai transmis că activitatea Parlamentului se va suspenda ”probabil” în scurt timp. ”Stimați colegi, este absolut necesar ca mâine să învestim un Guvern cu puteri depline, având în vedere că Parlamentul probabil își va suspenda activitatea în scurt timp. Vă rog să fiți mâine de dimineaţă în București și să participați la ședință. Vă asigurăm că vor fi luate toate măsurile necesare pentru a fi protejați. Vom intra pe rând în sală, în grupuri mici și nu înainte de a face cu toții testul COVID-19. Să fim responsabili și să ne gândim că în aceste momente grele pentru țară punem mai presus de noi sănătatea și siguranța oamenilor”, a scris Ciolacu.