Premierul italian în La Repubblica: Să respectăm regulile şi Italia se va ridica

Avem două obiective de atins: să oprim răspândirea virusului şi să consolidăm structurile de asistență medicală pentru a putea face față acestei provocări spune Giuseppe Conte.

“Suntem o țară puternică” spune Giuseppe Conte în interviul acordat cotidianului italian La Reppublica. Premierul italian spune că Guvernul a alocat 7 miliarde și jumătate de euro pentru a sprijini companiile cele mai direct afectate, dar și familiile și muncitorii, printr-o protecţie de siguranță socială adecvată.

Giuseppe Conte îi critică pe cei care au realizat scurgerea de informaţii despre proiectul de lege prin care s-au instituit zonele roșii în nordul Italiei și spune că aceștia au făcut un act iresponsabil, deoarece difuzarea nejustificată a textului neterminat a provocat confuzie și incertitudine în rândul cetățenilor.

Premierul italian neagă astfel că Palatul Chigi ar fi responsabil de scurgerea de informaţii și dă asigurări că de acum înainte vor fi luate măsuri severe pentru a împiedica apariția unor astfel de situații. “Confidențialitatea documentelor normative în curs trebuie protejată la maximum”, mai spune Conte.

Toată lumea este invitată să reducă ocaziile de deplasare, limitându-le la nevoile de muncă, la cazurile de necesitate și din motive de sănătate iar orice persoană care nu respectă această prevedere, încalcă articolul 650 din Codul Penal. “Dacă se va constata falsitatea uneia dintre cele trei justificări de călătorie, persoana respectivă ar fi expusă unei sancțiuni penale suplimentare”, mai precizează premierul italian.

Giuseppe Conte se arată optimist. Renunțarea pe care fiecare dintre noi este chemat să o pună în practică este crucială pentru bunăstarea tuturor. Dacă toţi vom respecta regulile indicate, țara va putea în curând să ridice capul sus mai crede premierul italian care recunoaște că a fost testat pentru coronavirus și rezultatul e negativ.