Klaus Iohannis despre numirile procurorilor: Avizul CSM mi s-a părut, parțial, destul de superficial

klaus_iohannis_decoratii_condamnari_penale.jpg

Image source: 
site-ul Administrației Prezidențiale

Selecţia organizată de domnul ministru Predoiu a scos la iveală trei candidaţi pe care îi consider foarte buni şi mi-a făcut mare plăcere să-i numesc pe funcţie, a precizat, joi, șeful statului. 

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretele pentru numirea şefilor Parchetului General, DNA şi DIICOT, Gabriela Scutea, Nicu Bologa şi Giorgiana Hossu, deşi pentru numirile la PG şi la DIICOT avizul CSM a fost negativ. 

Trei candidaţi care mi-au fost propuşi de ministrul Justiţiei după un proces de selecţie pe care l-am găsit foarte bine organizat, foarte transparent, foarte corect făcut, deja numărul foarte mare de candidaţi care s-au înscris la acele interviuri ne arată că a fost o competiţie deschisă. În fine, după ce propunerile domnului ministru au fost concretizate, ele au fost trimise la CSM, care a avut păreri uşor diferite. Având în vedere că am avut pe de-o parte propunerile ministrului, pe care le-am găsit foarte bine elaborate, foarte bine motivate, şi pe de cealaltă parte avizul CSM-ului, care mi s-a părut, parţial, destul de superficial, am considerat corecte propunerile făcute de domnul ministru Predoiu şi am numit pe cei trei candidaţi pe funcţie”, a explicat preşedintele.

Iohannis a spus că este foarte important de subliniat că s-a încheiat interimatul la marile Parchete. Întrebat despre recomandarea Comisiei Europene de a se ţine cont de avizele negative ale CSM, şeful statului a spus: "Există o recomandare care spune să se ţină cont şi pot să vă spun că am ţinut cont. Mi-am făcut timp, am citit şi ce mi-a scris domnul ministru, foarte bine documentat, şi aţi văzut că şi după avizul CSM a revenit cu completări, cu lămuriri, am citit şi ce a scris CSM-ul", a afirmat el.

Întrebat de ce i s-a părut superficial avizul CSM, Iohannis a spus: "Vă rog să citiţi avizele şi o să vă daţi seama imediat".