Buget UE: o târguială la fiecare șapte ani

ba129a1f-ef6a-514b-8555-753c6afae9ca.jpg

Summit special la Bruxelles dedicat stabilirii bugetului multianual pentru perioada 2021-2027
Summit special la Bruxelles dedicat stabilirii bugetului multianual pentru perioada 2021-2027
Image source: 
European Union 2020

Din 1988, UE se reunește odată la șapte ani pentru a-și stabili bugetul multianual. Astăzi încep prin urmare la Bruxelles negocierile pentru perioada 2021-2027, primul buget post Brexit care-i împarte pe europeni în mai multe tabere: austerii, prietenii coeziunii și marii contribuitori. Ca de obicei, rezultatul negocierilor este incert. 

Presa europeană se întrece pe sine în formule și porecle în aceste zile când liderii UE dau semne de mare divergență în dosarul bugetului multianual.

Olanda, Austria, Suedia si Finlanda au fost denumite de ziariști „cei patru austeri” (zgârciți?) – „the frugal four”. La mijloc, oarecum imparțiale se găsesc Belgia și Luxembourg. Aceștia sunt în totală opoziție cu viziunile celor 17 (majoritatea estici) care s-au auto intitulat „prietenii coeziunii”. 

Pe lângă aceste tabere îi găsim pe cei doi mari contribuitori la bugetul UE post Brexit: Germania – care s-a săturat să plătească- și Franța care va apară cu disperare bugetul (său) pentru agricultură. 

In 2018 Comisia Europeană a făcut o propunere de buget care lua în considerare cele 75 de miliarde de euro pierdute de UE prin plecarea Regatului Unit. Comisia prevedea mai puțini bani pentru agricultură și coeziune (dezvoltarea regională) și mai multi pentru gestiunea migrației și tranziția ecologică. 

La sfârsitul lui 2019 , președinția UE de atunci, cea finlandeză, a făcut o altă propunere care a șocat pe toată lumea: Finlanda, în loc să caute un numitor comun, a mers doar în sensul clubului auster al celor patru din care face parte.

Pe masă acum se află ultima propunere, cea făcută de Charles Michel, belgianul, președintele Consiliului European. 

Față de propunerea Comisiei, Michel prevede ceva mai multe fonduri pentru agricultură, (329 de miliarde de euro față de 324 de miliarde), ceva mai puțin pentru coeziune (323 de miliarde de euro fata de 379 de miliarde de euro) , dar o creștere spectaculoasă pâna la 20 de miliarde (de la 10 miliarde propuse în 2018) pentru gestiunea migrației  - a se înțelege gestiunea frontierelor.

Intervine aici și finanțarea Fondului de Tranziție Dreaptă, legat de Acordul Verde, situat la 7.5 miliarde de euro și destinat regiunilor europene care vor avea nevoie de o restructurare completă a industriilor și activităților energofage. 

România nu pierde, în tot acest vals al cifrelor, dimpotrivă. Subvențiile directe pentru fermierii români ar trebui să primească cele 0.4% în plus prevazute de Comisie și se păstrează ideea flexibilității între capitolul subvențiilor și cel al dezvoltării rurale (care pierde o parte din finanțare). 

Dar România (ca și alte state estice) nu au elaborat niciodată un plan național agricol adevărat, or aceasta va fi condiția obținerii banilor după 2021. La fel, referitor fondul de tranziție, banii se alocă doar acelor regiuni care au un plan complet de restructurare ecologică – or nici aici România nu excelează. 

Începând cu aceastaa dupa amiază, Michel deci declară ostilitățile deschise. Franța va apără fondurile agricole însă nu pentru a le aloca apoi României, clubul celor patru va ține ferm la ambiția sa ca bugetul UE să nu depășească 1% din VIB-ul UE (Michel a propus un prag timid de 1,07%), Germania va tine partea nordicelor, iar clubul coeziunii se va vedea pe alocuri pus de-o parte. 

Finlanda dă semne că ar putea contribui ceva mai mult dacă își vede interesul per total, în timp ce Franța joacă o carte pe care o va pierde: eliminarea scăderilor de contribuție de care beneficiază acum unele tari nordice și Olanda  -pe modelul diminuării contribuției britanice obținută de Margaret Thatcher în anii 80. Numite în jargon UE „rebate”, aceste aranjamente făcute treptat în ultimii 30 de ani dăunează bugetului UE, spune Parisul. 

Iar în clubul coeziunii, Polonia și Ungaria sunt puternice. Ele au reușit să-l fac pe Charles Michel să dilueze legătura între respectul statului de drept și fondurile UE prin mențiunea că orice sancțiune de acest tip trebuie aprobată de statele membre prin majoritate calificată. 

Balul începe, Michel – care dă acum primul său examen european- vrea un acord astăzi sau la noapte, dar acesta nu va fi posibil. Contrar speranțelor sale, este mai mult ca sigur că liderii UE se vor întâlni de mai multe ori înainte de a găsi un acord.