Alegeri în Republica Irlanda: Sinn Fein amenință hegemonia dreptei

dezbatere_irlanda.jpg

Micheal Martin, Leo Varadkar și Mary Lou McDonald
Micheal Martin, Leo Varadkar și Mary Lou McDonald la dezbaterea electorală
Image source: 
Frank Mc Grath Irish Independent

În Republica Irlanda partidul naționalist de stânga Sinn Fein (SF) are șanse să se claseze pentru prima oară pe primul loc în alegeri parlamentare. Scena politică a fost dominată aici în ultimul secl de partide de centru dreapta, Fianna Fail (FF) și Fine Gael (FG). 

O imagine neobișnuită la dezbaterea televizată a liderilor principalelor partide politice din Irlanda: trei lideri printre care o femeie, Mary Lou McDonald, care se află de doi ani în fruntea SF, alături de prim ministrul (Taoiseach în limba irlandeză) și lider FG, Leo Varadkar și liderul FF, Micheal Martin. 

Neobișnuită pentru că aceasta este prima dată când SF, creditat cu intenții de vot de 25% în sondaje de opinie, amenință status-quo politic din republică existent chiar de la obținerea independenței de Marea Britanie în 1922. 

De atunci, funcția de prim ministru a fost deținută în exclusivitate de cele două partide de centru dreapta și nici după aceste alegeri situația nu se va schimba: SF prezintă doar 42 de candidați pentru camera inferioară Dail care are 160 de deputați, și nici FG, nici FF nu au intenția să intre într-o coaliție cu SF. 

Dar faptul că acest partid are șansa să se claseze pe primul loc reprezintă o schimbare fundamentală în politica din Republica Irlanda.

SF era până acum cunoscut cu precădere din provincia britanică Irlanda de Nord, ca aripă politică a organizației paramilitare Armata Republicană Irlandeză (IRA) militând pentru reunificarea provinciei cu Republica Irlanda. 

Acum, beneficiind de sprijin predominant în rândul tinerilor (Republica Irlanda are cea mai tânără populație din Uniunea Europeană) SF poate deveni o forță și în acest stat cu o populație de aproape cinci milioane. 

Reunificarea irlandeză

SF a profitat și de schimbarea atitudinilor sociale din ultimii ani - avorturile și căsătoriile dintre persoane de același sex au fost legalizate aici - ambele cauze susținute de partid, care are un program economic socialist. 

Frontiera irlandeză
Sinn Fein profită de sentimentul anti-Brexit din Irlanda de Nord pentru a încuraja o reunificare cu Republica Irlanda
Image source: 
PA

Cele două partide de centru dreapta (care au o adversitate tradițională nu neapărat legată de ideologie) nu doresc o alianță cu SF care mai are încă imaginea de aripă politică a unei organizații teroriste. 

Dar rolul SF în politica din insulă - atât în nord (unde se află la guvernare cu unioniștii pro-britanici) cât și în sud devine mai important după ieșirea Regatului Unit din UE. 

Republica Irlanda va avea o influență importantă în negocierile dintre UK și UE care vor avea loc în perioada de tranziție care se încheie la 31 decembrie 2020.

Încheierea unui acord este extrem de importantă pentru evitarea unei frontiere "dure" între Republica Irlanda și Irlanda de Nord, iar SF dorește să capitalizeze în plan politic din lipsa de popularitate a Brexit în provincia britanică și să reînvie interesul pentru un referendum de reunificare acolo, dar și sentimentul unionist în Republica Irlanda.

În concluzie, SF se înscrie în valul populist care asaltează Europa, dar cu particularitatea că îmbină naționalismul cu socialismul.