Brexit: A sosit ziua ieșirii Marii Britanii din UE, ce urmează acum?

dupa_brexit.jpg

Marea Britanie iese din UE pe 31 ianuarie 2020
Perioada 1 februarie - 31 decembrie 2020 va fi una de tranziție în relația UK - UE
Image source: 
https://qz.com/

Marea Britanie va înceta să fie membru al Uniunii Europene pe 31 ianuarie 2020 la orele 23 (1 februarie ora 0 la Bruxelles, 1 la București și Chișinău). Ce se va întâmpla de acum încolo?

În perioada 1 februarie - 31 decembrie 2020 Marea Britanie intră în ceea ce cotidianul Financial Times numește "zona crepusculară" - în care actualele reguli rămân în vigoare. 

Libertatea de mișcare a mărfurilor, capitalului, serviciilor și persoanelor continuă neschimbate pe această perioadă. Cetățenii UE din Marea Britanie au dreptul să beneficieze de statut de rezident în UK făcând solicitare în temeiul Schemei de Stabilire.

Până la 31 decembrie 2019 aproape 2,6 milioane de cetățeni UE (dintre care 435700 români) făcuseră cerere de rezidență și doar șase cereri au fost respinse. 

Cetățenii UE care sosesc în Marea Britanie în perioada 1 februarie - 31 decembrie 2020 vor beneficia de aceleași drepturi ca și cei sosiți înainte de această perioadă. 

Data limită de înregistrare conform Schemei de Stabilire este 30 iunie 2021. Cetățenii britanici din țările UE au drept de rezidență garantat, dar numai în țara în care se află și nu beneficiază de libertate de mișcare după 31 decembrie 2020. 

În perioada de tranziție documentele de călătorie rămân aceleași: carte de identitate sau pașaport. 

O nouă politică de imigrație

Curând după 1 februarie, probabil la începutul lui martie, vor începe negocierile UK - UE în vederea unui acord care să reglementeze relațiile după 1 ianuarie 2021.

Reguli de imigrație noi
De la 1 ianuarie 2021 vor fi reguli noi de imigrație, care însă nu au fost încă stabilite
Image source: 

Prim ministrul Boris Johnson s-a declarat optimist cu privire la ajungerea la un acord de liber schimb, dar liderii UE au exprimat scepticism că așa ceva ar putea fi încheiat înainte de 31 decembrie 2020.

În orice caz, premierul Johnson a exclus prelungirea perioadei de tranziție, care poate fi extinsă cu încă doi ani, cu un preaviz de cel puțin șase luni. 

În ceea ce privește politica imigrației în UK după 1 ianuarie 2021 nimic nu este stabilit. Guvernul a anunțat că va publica un proiect de lege inspirat după sistemul australian pe puncte, care nu ține cont de țara de origine, ci de vârsta și calificările solicitantului. 

Acest proiect de lege va fi înaintat parlamentului și ca atare la ora actuală plutește incertitudinea în această privință.

Dar dacă Marea Britanie va trebui să se supună tuturor regulilor UE, ea nu va mai avea niciun cuvânt de spus în luarea deciziilor. 

Premierul Johnson nu va mai participa la ședințele Consiliului European, Marea Britanie nu va mai avea euro-parlamentari și accesul britanic la bazele de date UE va fi restrâns. 

Ascultați relatarea corespondentului RFI la Londra, Petru CLEJ