De ce au fost huiduiți președintele și premierul la Iași pe 24 ianuarie

poede.jpg

Profesorul universitar George Poede
Image source: 
srr.ro

Nehotărîrea guvernului de a vorbi foarte clar în legătură cu pensiile este una dintre explicațiile avansate de profesorul universitar George Poede, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi, specialist în relații europene și studii europene și cavaler al Ordinului „Palmes Academiques”. Profesorul George Poede consideră că președintele nu trebuia să aducă în discurs tema anticipatelor iar premierul a greşit atunci când a tras participanţii la manifestaţia din Piaţa Unirii din Iaşi şi i-a numit ” urmaşii lui Vogoride”

Profesorul George Poede a explicat că ”huiduielile fac parte din inventarul mijloacelor de expresie politică. Sunt prezente absolut peste tot. Am văzut asta în Europa, la mitinguri importante. Există un anumit context în care se manifestă aceste huiduieli. Cred că una dintre explicaţii trebuie căutate în nehotărârea Guvernului de a vorbi în legătură cu pensiile.

Sunt peste cinci milioane de oameni şi sunt votanţi în ţara asta care sunt reprezentaţi de sistemul de pensii, oameni care aşteaptă cu nerăbdare orice creştere. În momentul în care au un om politic care, sigur se raportează la un eveniment istoric de acum 161 de ani, găsesc momentul pentru a-şi exprima dezacordul.

Unirea Principatelor este un eveniment extraordinar de important şi pot să spun ca aş vrea să nu se mai vorbească de Unirea Mare şi Unirea Mică. UnireaPrincipatelor şi cea de la 1 Decembrie 1918.  Problema este că,  dacă nu ar fi fost cea din 1859, probabil că nici cealaltă nu ar fi fost”.

Profesorul susţine că 24 ianuarie  este un eveniment politic extrem de important şi atunci oamenii caută, în contextul acesta, să îşi exprime în sistemul politic o serie de nemulţumiri.

O alta explicaţie avansată de  specialistul în relații europene și studii europene și cavaler al Ordinului „Palmes Academiques” poate fi găsită în doua elemente din cuvîntul preşedintelui şi din mesajul premierului:

”Preşedintele nu cred că trebuia să aducă un eveniment cum ar fi anticipatele. Iar premierul  puţin a obrăzit oamenii spunându-le că sunt adepţii lui Vogoride.Vogoride fiind partida anti-unionistă, desigur o partidă conservatoare. Dar a spune aşa ceva la Iaşi, unor locuitori care poartă cu mândrie amintirea acestui loc important pentru politica româneasca, a fost nu prea nimerit pentru premier. Chiar dacă şi-a modificat discursul şi a vorbit liber”.

”Dacă e să folosim limbajul lui Creangă, colbul a acoperit viaţa economică din Moldova!”

Autostrada a fost tema centrală a discursurilor din ziua de 24 ianuarie. De ce? Profesorul George Poede a explicat că ” în momentul în care se vorbeşte despre Unire trebuie să te gândeşti şi la expresia concretă. Mijloacele de transport, mijloacele de comunicaţii, toate acestea sunt extrem de importante pentru coeziunea unei naţiuni, a unui popor. Şi atunci subiectul acesta este extrem de important pentru locuitorii din această parte. Mă gândesc la judeţele prin care va trece autostrada. Dacă anul trecut, partidele care erau in Opoziţie s-au raliat la acţiunea #şîeu, cel care a construit un metru de autostradă, acum se repetă contextual. Şi atunci oamenii reacţionează potrivit intereselor lor. Dacă e să folosim limbajul lui Creangă, colbul a acoperit viaţa economic din Moldova”.

Profesorul George Poede la RFI România