Guvernul crește alocațiile doar dacă găsește bani. Orban: Legea a fost o răzbunare a PSD pe noi

bani.jpg

Image source: 
pixabay.com

Alocațiile pentru copii vor fi majorate în a doua jumătate a anului, dacă există resurse financiare, a precizat duminică premierul Ludovic Orban. 

Majorarea alocațiilor generează o cheltuială sumplimentară la buget de 6,3 miliarde de lei, adăugați încă 16 miliarde de lei pentru a asigura creșterea pensiilor și pe salarizare și vedem ce impact bugetar este. Guvernul nu are bani de acasă și nu poate aduna bani din eter. Deficitul înseamnă cheltuirea unor bani care nu există (...) În nicio țară civilizată din lumea asta, dacă vine un partid și promite dublarea pensiilor, partidul acela nu e luat în serios. Nu există nicăieri în lume să dublezi alocarea alocațiilor de 2 ori într-un an. Această lege a fost o răzbunare a PSD pe noi, a explicat Orban, invitat la Hotnews. 

 

Executivul a aprobat recent o ordonanță de urgență pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a legii care prevede dublarea alocațiilor de stat pentru copi,  până la 1 august. ”Vom crește alocațiile cu siguranță la rectificarea bugetară”, spunea atunci premierul Ludovic Orban.