Iohannis amenință Chișinăul cu oprirea sprijinului. N. Negru: R. Moldova bate pasul pe loc, iar politicienii câștigă

dodon_putin.jpg

Igor Dodon și Vladimir Putin, la o întrevedere în Kazahstan
Igor Dodon și Vladimir Putin, la o întrevedere în Kazahstan
Image source: 
Facebook/Igor Dodon

”Premierul Republicii Moldova, Ion Chicu, e tehnocrat numai cu numele”, a declarat la RFI Nicolae Grecu, editorialist la Ziarul Național din Republica Moldova, în contextul avertismentelor formulate de Klaus Iohannis pentru actuala Putere de la Chișinău.

Preşedintele Klaus Iohannis a găzduit, joi, la Palatul Cotroceni, întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti, în cadrul căreia a vorbit despre priorităţile României, mai ales în plan extern.

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut un discurs amplu în cadrul întâlnirii, iar în ceea ce priveşte Republica Moldova, Iohannis a ținut să reitereze poziţia României: ”parcursul european este singura şi cea mai sigură cale către reformarea profundă a instituţiilor, de natură să aducă beneficii palpabile cetăţenilor săi. Din păcate, aşa cum am mai spus, nu suntem deloc convinşi că actualul guvern de la Chişinău îşi propune acest obiectiv”.

Șeful statului român a precizat că, în sonsecință, ”vom continua doar proiectele de sprijin care sunt dedicate direct cetăţenilor, proiectele cu impact la nivel local şi proiectele de interconectare strategică. Vom relua cooperarea deplină doar atunci când vom vedea la nivel guvernamental acţiune concretă îndreptată spre continuarea parcursului european, a procesului de reformă, cu precădere în domenii precum justiţia, administraţia şi combaterea corupţiei, de natură să asigure un parcurs democratic şi predictibilitate în plan intern şi extern”, a mai spus Iohannis.

Nicolae Negru: R. Moldova bate pasul pe loc, iar politicienii câștigă

Într-un interviu acordat RFI, editorialist la Ziarul Național Nicolae Negru spune că președintele Iohannis este îngrijorat probabil de situația politică de la Chișinău. ”Premierul Republicii Moldova, Ion Chicu, e tehnocrat numai cu numele. El este un fost consilier al președintelui Igor Dodon. La fel, și miniștrii săi. Nu avem un guvern tehnocrat, avem un guvern de buzunar al lui Igor Dodon”, spune Nicolae Negru, care e de părere că Dodon își pregătește deja strategia pentru prezidențialele din luna noiembrie.

”La aceste alegeri, sunt favoriți Igor Dodon și Maia Sandu, care probabil vor ajunge în turul doi. Teoretic, Maia Sandu este favorită, dar dacă partidele nu se vor uni în spatele ei, Dodon poate câștiga”, afirmp Negru, care atrage atenția că Rusia este foarte importantă în acest tablou, Moscova mizând în continuare pe socialiștii lui Dodon.

În fine, Nicolae Negru e de părere că R. Moldova nu merge nici către est, nici către vest. ”Republica Moldova bate pasul pe loc. De câștigat au doar politicienii”, conchide editorialistul.

Ascultă:

Nicolae Grecu, editorialist la Ziarul Național din Republica Moldova, despre situația politică de la Chișinău