Iohannis a promulgat legea care prevede dublarea alocațiilor pentru copii

iohannis_presidency.ro_1.jpg

Image source: 
presidency.ro

Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, a anunțat marți Administraţia Prezidenţială.

Camera Deputaţilor a votat, în 18 decembrie, în calitate de for decizional, iniţiativa legislativă care prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani.

Astfel, alocațiile vor fi în cuantum de:

a) 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani;

c) 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Promulgarea are loc în contextul în care premierul Ludovic Orban anunțase că PNL ia în calcul patru variante pentru sancționarea proiectului de lege al PSD care a trecut de Parlament privind creșterea alocațiilor. Printre variante se număra atacarea la CCR, prorogarea termenului de intrare în vigoare sau angajarea răspunderii Guvernului.