Ce condiții vrea să pună primarul din Tg. Mureș pentru cuplurile care vor copii

cupluri.jpg

Comparativ cu statele europene, natalitatea în România scade de la an la an
Image source: 
pixabay.com

Primarul din Tg.Mureș este de părere că cei care doresc să facă un copil ar trebui să facă dovada unui loc de muncă și a unei locuințe stabile, a unei situații financiare acceptabile. Totodată, mai spune Dorin Florea, viitorii părinți trebuie să aibă un nivel de educație minim stabilit prin lege și, totodată, ar trebui stabilită o vârstă minimă la care un adult să devină părinte. În caz contrar, mai spune edilul, “statul va trebui să preia copilul și să-i ofere condițiile corespunzătoare pentru dezvoltare”.

În contextul discuțiilor privind dublarea alocațiilor pentru copii, primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, vine cu o propunere: „introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii”. Într-o postare pe pagina sa de socializare, primarul spune. “Lipsa dezbaterilor publice și a discuțiilor organizate într-un mediu adecvat nasc de cele mai multe ori legi, hotărâri de Guvern și alte acte normative foarte greu de aplicat, cu urmări de cele mai multe ori ciudate. Așa se întâmplă și în cazul legislației privind acordarea indemnizației de creștere a copilului care, după părerea mea, ar trebui abordată altfel. Nimeni nu se poate opune dorinței de a avea un copil, însă populația trebuie conștientizată că responsabilitatea creșterii și formării unui copil este uriașă. De mai bine de șase ani, am atras atenția asupra acestor aspecte, dar se pare că pe nimeni nu interesează”

Viitorii părinți ar trebui “să facă dovada unui loc de muncă și a unei locuințe stabile, a unei situații financiare acceptabile”, consideră Dorin Florea. În plus, aceștia “trebuie să aibă un nivel de educație minim stabilit prin lege și, totodată, ar trebui stabilită o vârstă minimă la care un adult să devină părinte.


Image source: 
facebook/Dorin Florea

„În cazuri excepționale, în care totuși un cuplu care nu îndeplinește condițiile prezentate mai sus va avea un copil, consider că statul va trebui să preia copilul și să-i ofere condițiile corespunzătoare pentru dezvoltare (igienă, educație, hrană). În acest caz, indemnizația nu ar mai fi acordată părinților. Aceștia vor avea însă posibilitatea de a-și recupera copilul, după ce vor îndeplini condițiile prevăzute mai sus. Cred că nu este cazul să ne gândim să creștem demografia țării cu orice preț. În România există multe familii defavorizate (nu mă refer la persoane cu dizabilități), ci la cei apți de lucru care nu vor să muncească, la cei care aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit. Aceste medii generează infracționalitate crescută, abandon, lipsă de educație etc”, scrie primarul din Târgu Mureș pe Facebook.

“Cred că nu este cazul să ne gândim să creștem demografia țării cu orice preț. În România există multe familii defavorizate (nu mă refer la persoane cu dizabilități), ci la cei apți de lucru care nu vor să muncească, la cei care aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit. Aceste medii generează infracționalitate crescută, abandon, lipsă de educație etc. Sunt absolut convins că după o dezbatere serioasă privind această temă și conștientizarea celor ce primesc alocația ca sursă de venit, s-ar relansa și programul de contracepție.

Cu toate eforturile Primăriei Târgu Mureș pentru a integra din punct de vedere social aceste persoane, din păcate nu s-a reușit decât în mică măsură. Iar asta din mai multe cauze, dar cele mai importante sunt cele arătate mai sus.”, mai spune primarul Dorin Florea.