Klaus Iohannis, după consultări: Voi desemna un prim-ministru luni, cel târziu marți

klaus_iohannis.jpg

Klaus Iohannis, la consultările cu delegația PNL (Sursa foto: presidency.ro)
Klaus Iohannis, la consultările cu delegația PNL (Sursa foto: presidency.ro)

Președintele Klaus Iohannis a anunțat vineri după consultările cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern că va desemna un premier la începutul săptămânii viitoare.

Principalele declarații ale președintelui Klaus Iohannis:

 

- PSD a confirmat că nu a înțeles nimic din dorința românilor, au lipsit nemotivat de la consultări, adică au chiulit.

- E nevoie să se instaleze urgent un nou Guvern, pe care l-am numit de tranziție, pentru că indiferent dacă vom avea anticipate sau la termen, va fi un Guvern pe o perioadă relativ scurtă.

- Orice zi în plus cu acest Guvern interimar pesedist este o zi pierdută pentru România și pentru români.

- Eu prefer un Guvern politic și nu voi căuta altă soluție decât un Guvern politic.

- PNL a spus clar și răspicat că e dispus să preia guvernarea.

- Toate celelalte partide au spus că vor sprijini într-o formă sau alta o asemenea abordare.

- Ne îndreptăm către un Guvern PNL sau în jurul PNL, urmând ca în zilele următoare să se clarifice aceste nuanțe.

- Avem nevoie acum urgent de un Guvern care asigură corectitudinea alegerilor prezidențiale, care pregătește bugetul pe anul viitor.

- Avertizez PSD-ul să nu cheltuie banii românilor în această fază de interimat.

- Este nevoie de un Guvern care să repare greșelile PSD în economie.

- Spun cu toată claritatea: nu vor exista tăieri de salarii și pensii.

- Consultările începute astăzi vor fi continuate luni, poate chiar și marți, într-o formulă mai restrânsă, pentru a clarifica foarte bine ce trebuie făcut și de ce trebuie făcut.

- Intenționez să fac repede o desemnare, luni, cel târziu marți voi desemna un prim-ministru.

- Nu voi desemna un personaj din PSD.

- Este o discuție în spațiul public, pe care vreau s-o lămuresc în această fază, alegerile anticipate. Am declarat și ieri și pot declara și azi, personal, eu sunt în favoarea alegerilor anticipate, dar după prezidențiale.

- În Constituție spune foarte clar, se poate dizolva Parlamentul, dacă două propuneri de premier sau de Guvern succesive pică în Parlament. Astfel de condiții se întrunesc greu.

- Sunt dispus să mă implic, după prezidențiale, într-o discuție onestă, așezată, corectă cu toate partidele politice, să găsim o soluție.

- Dacă ar pica două propuneri pe care le-aș face imediat în perioada următoare, atunci acest Guvern interimar Dăncilă ar rămâne în funcție, lucru inacceptabil și de neimaginat și ar rămâne în funcție până s-ar organiza acele alegeri anticipate, adică în primăvară. Acest scenariu nu poate fi luat în considerare, ar adânci România într-un haos de nedescris.