Dăncilă: Ramona Mănescu rămâne în Executiv
dancila.jpg

Cele mai importante declarații:
-Am vrut să discut cu fiecare organizație pentru a afla opinia din teritoriu;
-Trebuie să continuăm guvernarea, pentru cei care ne-au acordat votul în 2016;
-Este foarte important pentru noi ce se întâmplă cu România;
-Ne vom implementa în continuare programul de guvernare;
-Doamna Ramona Mănescu rămâne în Executiv;
-Vom numi miniștri interimari până vom face alte numiri în Guvern. Este o decizie de neînțeles din partea ALDE, am încercat să înțelegem ce stă în spatele deciziei. Nu putem vorbi de restructurare, de un nou program de guvernare, acesta e programul cu care am venit în fața oamenilor. Înțelegeam dacă ieșeau din coaliție pentru a-l susține pe domnul Toriceanu, pentru a ridica partidul în sondaje, dar nu este vorba de acest lucru;
-Vom folosi toate pârghiile astfel încât PSD să își ducă la capăt programul pe care l-a promis cetățenilor
Avem CEx național la sfârșitul săptămânii și vom decide atunci toți pașii pe care îi va face PSD;
-Ramona Mănescu va rămâne, a dat dovadă de multă responsabilitate. Dincolo de interesele politice, de acțiunile de partid, trebuie să avem în vedere stabilitatea pe plan intern;
-Dacă alți miniștri vor decide același lucru, își vor continua mandatele. Dacă își vor depune mandatele, la Energie va fi preluat de Niculae Bădălău, la Mediu – de Ioan Deneș, pentru Relația cu parlamentul – Radu Oprea ca miniștri interimari. Vom încerca negocieri pentru o majoritate în Parlament. Nu pot să vă spun acum punct cu punct ce vom face, dar vom folosi toate pârghiile pentru a-și duce la capăt programul de guvernare;
-E posibil să avem blocaje din partea lui Iohannis;
-Ca să faci restructurare îți trebuie majoritate largă în Parlament la vot. Trebuie să te asiguri că tu poți aduce majoritatea. Am considerat că nu e timpul să ne ocupăm acum de restructurare, vin alegerile prezidențiale, iar pentru mine prioritar e programul de guvernare. Dacă făceam restructurarea, ce făceam? Veneam cu alt program de guvernare? Cred că trebuie să dăm dovadă de consecvență;
- Sunt lucruri care nu se pot accepta. Cred că dl Tăriceanu știa despre modul în care este alcătuit guvernul când a plecat cu PSD la guvernare. ALDE a vrut să iasă de la guvernare și să se alăture Pro România;
-Colegii au susținut să nu ieșim de la guvernare pentru că nu vrem să ne dezamăgim electoratul, nu să îl abandonăm. Dacă va trece o moțiune de cenzură, ne supunem votului. Dar sunt un om puternic, am alături o organizație foarte puternică;
-Nu-mi e teamă de anticipate. Singura mea teamă e să nu pierdem încrederea oamenilor, să nu-i dezamăgim.