Putin amenință din nou România. Generalul Grumaz: Ce măsuri să mai ia Putin, la câte a făcut în Crimeea?

trump_putin.jpg

Vladimir Putin și Donald Trump la summitul G20 de la Hamburg, iulie 2017
Image source: 
REUTERS/Carlos Barria

”Ne confruntăm cu noi ameninţări la care trebuie să reacţionăm". Avertismentul vine de la președintele rus Vladimir Putin, în contextul celui mai recent test cu rachetă efectuat de Statele Unite pe teritoriu american, la scurt timp de la retragerea Washingtonului din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare. Kremlinul susține că proiectilul testat de Pentagon ar putea fi lansat și cu ajutorul instalației militare din România, în timp ce partea americană reiterează faptul că scutul de la Deveselu are strict caracter defensiv. Generalul în rezervă Alexandru Grumaz explică detaliile din culisele acestei chestiuni sensibile.

Statele Unite vor putea lansa din România și Polonia rachete de tipul celei care a fost testată de Pentagon după retragerea din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF)”, a afirmat, miercuri seară, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

Referindu-se la racheta pe care Pentagonul a testat-o recent în contextul retragerii Statelor Unite din Tratatul INF, Vladimir Putin a declarat: "Tot ce trebuie să faci (n.r. pentrru a putea lansa acest tip de rachetă din România sau Polonia) este să schimbi sistemul software."Sunt noi ameninţări la care noi trebuie să reacţionăm", a declarat Vladimir Putin, potrivit agenţiei Reuters, în cursul unei vizite în Finlanda.

Anterior, Departamentul american al Apărării a anunţat efectuarea unui test cu o rachetă ofensivă asemănătoare cu cele utilizate în sistemul antibalistic din România. Testul a fost efectuat duminică (luni dimineaţă, ora României) în zona Insulei San Nicolas (California), situată în Oceanul Pacific. Racheta a atins ţinta stabilită, aflată la distanţa de peste 500 de kilometri, a anunţat Pentagonul. Un purtător de cuvânt al Pentagonului a declarat pentru agenţia Reuters că racheta testată a utilizat un sistem de lansare de tip MK41, explicând însă că nu este vorba de aceeaşi versiune cu cea instalată la baza antirachetă din România sau care urmează să fie montată în Polonia.

Generalul Grumaz, la RFI: Ce măsuri să mai ia Putin, la câte a făcut în Crimeea?

Într-un interviu acordat RFI, generalul Alexandru Grumaz spune că SUA s-au retras într-adevăr din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, dar Rusia a fost mereu cea care a nesocotit prevederile acordului.

Generalul reiterează ceea ce SUA susțin oficial și anume faptul că scutul de la Deveselu are caracter strict defensiv, fiind instalat pentru a preîntâmpina amenințarea iraniană.

Totodată, Alexandru Grumaz subliniază că Rusia a avut nenumărate acțiuni militare importante în ultimii ani: ”Ce măsuri să mai ia Putin, când a fortificat Crimeea, când a adus patru divizii de rachete S400, când a adus bombardiere strategice, când a blocat practic cu sisteme de război electronic întreaga zonă pe o rază de 500 de kilometri?”

El subliniază că ”Rusia a continuat să își dezvolte toate aceste sisteme de război și controlează 90% din Marea Neagră”. ”Ce să facă mai mult de atât? Pentru că nu înțeleg ce vrea să mai aducă președintele Putin în zona asta”.

Generalul mai spune că România, ca și Polonia de altfel, este permanent în vizorul Rusiei, fiind frontiera estică a NATO. Situația din zonă s-a complicat și mai mult odată cu apropierea Rusiei de Turcia, statul cu a doua armată din cadrul NATO. România trebuie să fie pregătită militar, crede Grumaz, care salută suportul și prezența trupelor americane în zonă.

Ascultă interviul integral:

Generalul în rezervă Alexandru Grumaz, despre disputa la nivel militar dintre SUA și Rusia