Suspectul din Caracal și-a recunoscut crimele

Avocatul din oficiu al lui Gheorghe Dincă a declarat presei că clientul său a recunoscut că le-a ucis pe cele două fete dispărute, Alexandra Măceşanu, de 15 ani, şi Luiza Mihaela Melencu, în vârstă de 18 ani. Anchetatorii au făcut, duminică dimineaţă, a treia percheizţie la locuinţa lui Gheorghe Dincă, în prezenţa suspectului, adus din arest.Digi 24 susține că suspectul și anchetatorii au mers împreună la o groapă de gunoi unde ar putea fi descoperite ramașițele umane ale ultimei victime.  

Dincă, zis Popicu, în vârstă de 66 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sub acuzaţiile de trafic de persoane, sechestrare si viol, dar nu este acuzat şi de omor, în cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu, în vârstă de 15 ani.   Bărbatul a fost adus duminică dimineaţă cu duba Poliţiei la proprietatea sa din Caracal, unde anchetatorii continua investigaţia, în cautarea de noi indicii privind soarta tinerei dispărute pe 24 iulie.   Aceasta este a treia percheziţie la domiciliul lui Gheorghe Dincă, o proprietate de circa 3.000 de metri pătraţi, după ce anchetatorii au efectuat deja alte două investigaţii la faţa locului vineri dimineaţă şi sâmbătă după-amiază, în urma cărora au fost descoperite oase şi dinţi care ar fi de provenienţă umană şi mai multe bijuterii care ar putea aparţine fetei dispărute. Probele sunt analizate de medicii legişti, care deocamdată nu au confirmat existenţa vreunei legături între resturile de os şi victima dispărută.   Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, 24 iulie, iar joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgenţă 112, anunţând că este sechestrată.   Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale nu a reuşit identificarea unei adrese exacte, ci o arie de căutare, poliţiştii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.   Cu patru luni mai devreme, o altă tânără a fost dată dispărută, Mihaela Luiza Melencu de 18 ani, bunicul ei fiind anunţat printr-un telefon că va pleca în Elveţia şi că nu vrea să se mai întoarcă.   Un telefon asemănător a primit şi mama Alexandrei, a doua zi după dispariţia fetei sale, un bărbat spunându-i că va pleca cu ea în Belgia şi că este iubitul tinerei. Deocamdată nu exista informaţii clare privind o eventuală legătură între cele două cazuri.   Gheorghe Dincă, zis Popicu, a fost arestat sâmbătă, 27 iulie, pentru 30 de zile, şi este acuzat de viol, sechestrare şi trafic de persoane.