Jurnal european: Cum se poate apăra UE de prețurile de dumping?

containere.jpg

Image source: 
pixabay.com

Instrumentele de apărare comercială ale UE au fost la sfârșitul săptămânii trecure, pe agenda reuniunii informale, de la Buzău, a Grupului de Lucru privind Chestiuni Comerciale, organizată la Buzău sub mandatul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Acest grup reprezintă principalul format de lucru, la nivelul Consiliului UE, în care se discută dosarele legislative din domeniul politicii comerciale comune.

În cadrul reuniunii, reprezentanții statelor membre și ai Comisiei Europene au dezbătut cele mai importante aspecte prezentate în documentul de lucru al Comisiei Europene cu privire la practicile neloiale și distorsiunile semnificative de piață din Republica Populară Chineză  datorate sistemului social, economic, financiar și administrativ.

Participanții s-au concentrat pe factorii care determină exportul la preț de dumping al bunurilor și serviciilor originare din Republica Populară Chineză, distorsiunile în anumite sectoare industriale și măsurile implementate de Uniunea Europeană pentru remedierea acestora, precum și înlăturarea prejudiciului cauzat producătorilor din Uniune.

Gabriela Mihaela Voicilă, secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț si Antreprenoriat, a vorbit în intervenția sa, despre adoptarea unui Regulamentului pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniunea Europeană și a Regulamentului de punere în aplicare a clauzelor de salvgardare și a altor mecanisme care permit retragerea temporară din acorduri între Uniunea Europeană și țări terțe.

 

Astăzi începe la București Consiliul informal al miniștrilor Agriculturii și Pescuitului din Uniunea Europeană. În ultimele două zile, oficialii europeni au fost pe teren pentru a vedea investiții importante din domeniul agricol, precizează președinția română a Consiliului UE.

Tema principală a întrevederii este ”Cercetarea în Agricultură și Bioeconomie – Crearea de sinergii”. Președinția română consideră bioeconomia drept una dintre prioritățile sale și, în acest sens, a organizat deja Conferința la nivel înalt privind „Cercetarea și inovarea în agricultură – o bază pentru dezvoltarea agriculturii europene, a zonelor rurale și a bioeconomiei”, în luna aprilie, la București. Principalul obiectiv al reuniunii a fost  identificarea soluțiilor care să permită o integrare largă a agriculturii în economia bioeconomică și circulară.

 

Toate edițiile rubricii Jurnal europeanhttps://www.rfi.ro/tag/jurnal-european

Rubrica Jurnal european din 4 iunie 2019